Mai 30 2010

Ce faci mâine de grevă?

Ar trebui să încep acest post cu situaţia „maro” a iubitei noastre ţări. Nu! Am ales altceva, ceva care mi-a înseninat zilele trecute. Vă invitam aici să veniţi să savuraţi o discuţie între prieteni, prilejuită de lansarea unei cărţi de excepţie „Strada Brutus, 5bis”, autor Dr. Miron Brucăr, o carte apărută prin grija copiilor autorului, Mirela şi Teodor Brucăr. Este o carte pe care nu o poţi citi pe nerăsuflate, deoarece este o carte precum cafeaua la ibric. Poate comparaţia este forţată, însă aşa cum savurezi o cafea făcută la ibric, aşa citesc şi eu această carte, cu „înghiţituri” mici, cu răgazuri care să mă lase să mă bucur de ceea ce citesc. Şi asta deoarece conţinutul acestei cărţi te poartă într-o lume, pierdută parcă, dar la o distanţă extrem de mică de zilele actuale, de numai câteva zeci de ani. Dar, despre această carte şi lansarea ei, voi vorbi mai târziu, într-o postare dedicată, după ce voi termina de „savurat această minunată cafea la ibric”.

Mă opresc însă la un citat din această carte, care în condiţiile ştirilor de astăzi, are o conotaţie cu totul şi cu totul specială. Astăzi, aproape toate televiziunile au prezentat cazul unui copil de 9 ani, care a murit în spital, internat fiind pentru o „banală” fractură. Cum a fost posibil aşa ceva, nu îmi pot da seama, însă doctorul Brucăr spunea cam aşa  în cartea mai sus menţionată, la pagina 83, „… ca medici, ne iubim bolnavii fiindcă le respectăm suferinţa; din acest subtil amestec de sentimente se naşte umanismul medicului.” Câtă diferenţă faţă de timpurile de astăzi!

Astăzi guvernul ne spune că nu are bani, dar cheltuie saci de bani pentru prostii inutile. Cei care lucrează în sistemul public, aşa numiţii „bugetari” se pregătesc de o grevă generală care să paralizeze întreaga ţară. Preşedintele îi încaieră pe toţi după principiul „divide et impera”. Toate întâmplările zilei te duc cu gândul că te-ai trezit într-o piesă de teatru în care joci rolul nebunului, al celui părăsit de şansă care se pregăteşte, încetul cu încetul pentru marea finală: resemnarea. Şi care ar putea fi soluţia de scăpare?

Este una singură şi este atât de simplă, încât nu o vede nimeni. Aşa se întâmplă cu lucrurile „ascunse” la vedere, nu sunt găsite de nimeni. Aşa este şi rezolvarea tuturor problemelor noastre. Ea se numeşte oglinda din baie şi se foloseşte foarte simplu. Când te duci la budă să te caci, să fii sigur că că nu te va urma nimeni. De aceea se spune că te duci să stai pe tron. Acolo eşti împăratul absolut şi nimeni nu te va deranja din meditaţie. Asigură-te că nu tragi apa şi du-te la oglindă. Acum vine partea cea grea. Nu trebuie să îţi faci griji că vei fi întrerupt, deoarece nimeni nu este dispus să-ţi miroasă rahatul pe care îl faci zi de zi. Aşadar, acum vin întrebările.

Cazul 1. Medic. Am un salariu de doi lei, deci şpaga este justificată. Hai că nu le cer tuturor, dar trebe să cotizeze. Am învăţat 6 ani de facultate şi încă pe atât cu rezidenţiate, specializare şi alte chestiuni de acest gen. Nu trebuie să îmi permit şi eu o vacanţă ca lumea şi un minim de confort? Şi mai este şi situaţia din spitale, cum să îmi fac meseria ca lumea? Dar, oare, când m-a oprit ultima dată un fost pacient să îmi strângă mâna cu putere şi să îmi zică „Pot să vă strâng mâna cu putere numai datorită dumneavoastră, domnule doctor!”

Cazul 2. Profesor. Şi eu am salariu în bătaie de joc, noroc că mă mai scot cu meditaţiile. Trebuie să le suport fiţele tuturor copiilor de baştani care au telefoane de cinci ori mai scumpe decât telefonul meu. Dar, las că îl fac de două trei ori prost în faţa clasei până îşi vor da seama părinţii că trebuie să vină cu el la meditaţii şi se rezolvă problema. La clasă, pentru ce să îmi mai dau sufletul că şi aşa primesc bani puţini. Las’ că mă scot eu altfel. Dar, oare, când m-a oprit vreun tânăr, îmbrăcat la patru ace, doar pentru a-mi spune un singur cuvânt: „MULŢUMESC!”

Cazul … n. Cetăţean obişnuit.  Oooof ce salariu mic am şi nu am cui mă plânge. Eu nu sunt bugetar să pot face grevă. Am o viaţă grea, iar când mă duc la cumpărături. aia de la chioşc e ca şi mine, săraca. Îi dă patroana salariul minim pe economie şi în plus îi mai dă ceva la negru, da’ cu condiţia să nu bată mereu bonu’ în casă. Dar, oare când am luat cu adevărat atitudine ultime oară?

Toate cazurile au acelaşi lucru în comun. Toţi se plâng că au salarii mici. Dar câţi oare pot să îşi răspundă la ultimele întrebări, acolo, în baie, în mirosul ăla, în faţa oglinzii, singuri aparent, dar cu sinele de vorbă. Dar, acolo, poţi trage apa, poţi deschide geamul, lasând aerul proaspăt să năvălească înăuntru şi tu să treci la acţiune. Acţiune care, într-un sfârşit, îţi va aduce răspunsul la aceste întrebări.


Mai 18 2010

S-a dat drumu’ la proteste! Şi?

Toată lumea este revoltată, toată lumea vorbeşte despre criză şi guvernanţi, toată lumea vrea să spună ceva, dar nimeni nu ascultă. Se vorbeşte mult, mai ales pe la teveu, unde se alternează excelent „breiching niuzurile” cu „toc şourile”, spre marea bucurie a departamentului care vinde publicitatea televizată. Tot poporu’, dacă nu este în stardă, e la tembelizor. Are un simţ aproape masochist să se autoflageleze cu ştiri imbecile despre tranşe de împrumut şi alte tâmpenii din astea. Totul este simplu şi ţine mai mult de bun simţ decât de experţi financiari. Ar trebui să cheltuieşti cât produci şi gata. Restul e gargară.

Am uitat plăcerea savurării unei cărţi bune, a unui film excelent, neapărat european, a plecării pe coclauri pentru a vâna o imagine excelentă.

Gata, nu mai vreau! Mă pun cu burta pe citit, pe descoperit, pe testat diverse modalităţi de expunere. Şi sunt sigur, că voi fi mai câştigat aşa, o să vedeţi. Iar, dacă simt cuţitul cum îmi intră  în os, pentru că mi-a străpuns demult carnea, îmi fac bagajele şi mă car. Şi las pe ultimul prost care rămâne aici să stingă lumina. Sper, însă să nu fiu eu ăla. :)


Mai 11 2010

NASHPA!

Bugetarii sunt nişte lepre care trăiesc pe spinarea privaţilor, a celor care plătesc taxe şi impozite către statul ăsta nenorocit. Şi nici nu sunt recunoscători pentru asta. Ia mergi printr-o primărie, prefectură, administraţie financiară sau altă instituţie de stat, să vezi riţi-piţipoancele, urcate pe tocuri înalte şi subţiri, cu fustiţe strânse pe cur şi decoltee care lasă să se vadă ţâţele bronzate uniform la salon, cum plimbă şi ele câte o hârtie de la un etaj la altul şi salvează arhiva de documente electronice în Recycle Bin. Stau ca vacile şi vorbesc despre ultimul model de unghii false, iar dacă timpul te presează şi le întrerupi şedinţa, poate te potcoveşti şi cu un control din ăla de răzbunare, că doar ele „ştie” să farmece câte un şefuţ de la etajul superior unde se duc în fiecare după-amiază cu şerveţele umede şi parfumate care să nu zgârie şi să împrospăteze „ouţele” împuţite ale şefilor de compartimente.

Da’ şi privaţii ăia, care sunt zbir cu angajaţii şi care se bat cu pumnu’n piept că dau de muncă la nu ştiu câţi angajaţi şi îşi plătesc taxele şi impozitele la zi! De unde pana corbului atâta? Pe angajaţi i-au trimis la Registrul Comerţului să îşi facă PFA-uri ca să nu mai plătească impozite la bugetul asigurărilor sociale, de acolo de unde se plătesc şi bugetarii şi pensionarii. De ce să îşi mai bată capul cu aşa ceva. Au avut numărul de angajaţi necesar pentru a accesa fondurile europene, acum gata. Şi-au luat banii, şi-au văzut interesu’, pe ăilalţi dă-i dreacu!. Să nu mai vorbesc că încep, în numele crizei, să scadă salariile sau să dea afară oameni ca să scadă cheltuielile.

Sunt două păreri care, cu uşurinţă, pot fi atribuite unui privat care se gândeşte la un bugetar, respectiv un bugetar care se gândeşte la un privat. Cum s-a ajuns în această situaţie? Simplu. O minte machiavelică, cocoţată pe naivitatea unor milioane de oameni, a ajuns la borcanul cu miere numit putere. Şi mintea asta a auzit cândva, demult, pe băncile şcolii, la ora de limba latină, un dicton care i-a atras atenţia şi care i-a devenit motto în viaţă. „Divide et impera!” Şi asta a făcut el. S-a certat cu toţi şi de fiecare dată a căzut în picioare. Cei care dădeau în el îi ofereau prilejul să ţipe că este o victimă, iar cei care îl pupau în dos îi ofereau puterea de a crede că este invincibil. Aşa a făcut şi el şi se pare că a reuşit. A reuşit să scindeze o ţară, să o împartă în două, bugetari şi privaţi care trebuie să se scuipe unii pe alţii. Nu mai contează că printre bugetari sunt oameni absolut admirabili şi care îşi fac treaba cum trebuie. Nu mai contează că sunt şi patroni de firme care îşi plătesc cinstit taxele şi impozitele. Ăştia sunt consideraţi proşti că declară toate veniturile chiar de către reprezentanţii finanţelor .

În toată această nebunie, o singură categorie socială o duce bine: categoria portocaliilor care cuprinde curve nesătule, oricând pregătite să facă pe plac oricărui chel burtos şi cu carnet de partid portocaliu, comunişti împuţiţi şi convertiţi la noile vremuri, cu firme abonate la banul public, marţafoi agramaţi şi necopţi, urcaţi cu sila tot mai sus în cariera politică ca răsplată pentru ce a sponsorizat tăticu’ şi câte cearceafuri a boţit mămica.

Aş putea spune că trăim vremuri interesante, dacă nu aş avea cuţitul la os. Mi-a intrat prin carne şi acum e aproape înfipt în os. Iar percepţia mea despre vremurile pe care le trăim este cam deformată. A început să fie maro. Cam de căcat!


Mai 7 2010

Azi sunt fericit! Şi Horhhe este! Da’ tu?

Am o zi excelentă! Mi s-a spus la televizor că românii trăiesc bine, implicit şi eu trăiesc bine! O stimată doamnă, pe care a stimat-o şi şăfu’ statului mai demult la conducerea Ministerului Transportului, pentru ca acu’ să ajungă deputută… aaaa, pardon, deputată, ne-a zis că trăim mai bine, ete aici. Numai că se treziră unii să comenteze aiurea în tramvai. Nişte nerecunoscători, domne’, ignoranţi de-a binelea.

Am o zi excelentă! Se anunţă peste tot numai „succesuri minusoidale”:

Vă vom acorda o creştere salarială cu -25%! Vă mărim pensiile cu -15%! Vă mărim ajutorul de şomaj tot cu -15%! Şi tot nu sunteţi mulţumiţi! Nu trăiţi bine? Nerecunoscătorilor!

Guvernul este în birouri şi munceşte cu multă ardoare la ultimele licitaţii. Se întocmesc liste peste liste cu firmele cărora li se va atribui direct „una, alta”. Deci Guvernul munceşte pe brânci, cum mama dracului să mai aibă timp de comunicate şi măsuri anticriză! Las’ că iese jucătorul total la rampă. Intră pe teren, dă pase, centrează, dă cu capul, şutează şi… mingea trece pe lângă. Ei, na, las’ că la reluare o să fie gol! Dacă nu va fi gol, pune să-l aresteze pe ăla de la transmisie!

Am văzut că şi Horhhe este astăzi fericit! Şi Mereuţă este! Şi eu sunt! Doar trăim! Bine? Şi plătim şi impozite! Pentru ce? Pentru ei!