EUGEN BELIVAC

Răul se taie de la rădăcină

Eugeniu Belivac — Fri, 04 May 2012 12:53:45 +0000

Iniţial am vrut doar să postez o imagine, fără alte cuvinte pe care le consideram inutile, însă chiar de dimineaţă, mi-a fost dat să trăiesc esenţa mârlăniei şi a meltenismului unui cocalar de Vâlcea, conducător de “Porş”. Cocalarul vine cu ditamai tractorul de maşină pe care o parchează fix pe locul destinat persoanelor cu dizabilităţi, cu mişcări ample, zeci de manevre şi grobianismul specific, în condiţiile în care jumătate de parcare era goală. Ăştia ar merita puşi la zid împreună cu specia de “pitzi” agăţată de cotu-i ascuţit şi împuşcaţi. Dar, măcar în imagini putem să le tăiem câte un copac, care să le cadă în cap.

Imaginea s-a realizat cam aşa, cu ajutorul “personajelor” şi tuturor celor care m-au sprijinit să fac un pic de curăţenie socială, măcar aşa, vizual și cărora doresc să le mulțumesc: Iulia Dumitrescu, Lorelay, Cristi Lăzărescu, Cătălin Nimigeanu şi reprezentantul Husqvarna în Râmnicu Vâlcea, Paul Bălan.

PS. Copacul din imagine, precum şi locaţia de pe dealul Capela, nu au avut de suferit nici măcar cea mai mică schimbare.

HaHaFeRe…

Eugeniu Belivac — Thu, 26 Apr 2012 05:46:52 +0000

Am citit deunăzi un articol despre “Asociaţia Artiştilor Fotografi din România” pe blogul domnului Dinu Lazăr, aici. După domnul Mihai Moiceanu, iată că a părăsit barca AAFR-ului şi domnul Mircea Anghel, pe care am avut onoarea să îl cunosc la Râmnicu Vâlcea, la vernisajul expoziţiei domniei sale de la Cercul Militar. Vorbea pe atunci de renaşterea AAFR-ului, de dorinţa de a face parte dintr-o asociaţie care să reprezinte interesele fotografilor români şi în care fiecare să se simtă ca acasă, într-o mare familie ale cărei relaţii sunt bazate pe principiul “politically correct”. Din păcate, nu s-a întâmplat aşa. De ce?

Deoarece, AAFR-ul, precum majoritatea organizaţiilor şi instituţiilor româneşti, a rămas tributar principiului “pupă-n cur şi-o să ajungi departe” indiferent de valoarea pe care o ai. Aşa s-a ajuns în situaţia în care fotografi români, nemembri AAFR, nemedaliaţi şi netitluiţi (inovaţie lingvistică proprie, sic!) în ţară, câştigă premii pe bandă rulantă în competiţiile fotografice de afară. Un astfel de fotograf este chiar în Râmnicu Vâlcea, acest oraş micuţ de provincie unde se pare că nu se întâmplă nimic. Mentalităţi de genul “eu sunt organizaţia”, “hai să ne dăm nişte titluri, medalii şi diplome reciproc”, “hai să mai bifăm un eveniment pe nişte bani publici”, “hai să ţinem discursuri sforăitoare şi sugrumate de limbajul de lemn al epocii trecute, cu măreţe realizări” vor ţine pe loc AAFR-ul, ba mai mult, o să îl tragă în jos. Există, însă un paradox. Şi acela este că atâta timp cât sunt proşti care să cotizeze sau “fotografi” făcuţi la apelul de seară, cărora un titlu de AAFR-ist le gâdilă orgoliul şi prostia infinite, AAFR-ul va progresa/prospera. De fapt, nu va prospera AAFR-ul ca organizaţie şi nu va progresa calitativ cum ar trebui să fie.

HOMEWORK hysteria

Eugeniu Belivac — Mon, 19 Mar 2012 12:51:50 +0000

În numele cunoaşterii preatimpurii, în numele performanţei absurde din fragedă copilărie, în numele obţinerii salariului de merit, în numele satisfacerii orgoliului de părinte, în numele lor, pentru ei şi în locul copiilor, să declanşăm “isteria temelor”.

În jurul meu, văd tot mai des copii obosiţi cu cearcăne sub ochi, copii superficiali din cauza vitezei cu care trec prin materie, copii care nu mai au răbdare să te asculte şi care gândesc mecanic, copii care îşi vorbesc răstit unii altora, copii care atunci când li se permite să se joace o fac pe derulare rapidă înainte de parcă ar vrea să topească un secol într-o secundă, copii fără copilărie.

UTOPIA live

Eugeniu Belivac — Tue, 21 Feb 2012 11:35:55 +0000

Am avut plăcerea să lucrez cu ei astă vară, într-o şedinţă foto în “ambulantul” meu studio, dar şi pe strada Feţeniului. A fost o experienţă foarte faină şi am cunoscut o trupă foarte mişto. Între timp, au terminat liceul, au plecat pe la facultăţi, dar vinerea trecută s-au reunit pentru un concert în Club VEGA, concert la care m-au invitat şi pe mine. Şi cum altfel puteam să mă duc decât cu aparatul să le fac câteva fotografii live. Nu mai spun că la un moment dat am uitat de aparat şi de fotografiat datorită atmosferei create.

Cu siguranţă veţi mai auzi de UTOPIA, pentru că sunt prea mişto să rămână doar la stadiul de trupă de studenţi. Eu le ţin pumnii şi le doresc mult succes şi sper să mă sune cât mai repede să mă anunţe apariţia primului lor album. BAFTĂ UTOPIA!