Anul acesta, am tras pe brânci, am muncit pe rupte, dar şi satisfacţiile sunt pe măsură. Nu îmi mai doresc nimic altceva decât să fiu cu ai mei de Sărbători şi să ne bucurăm de ele ÎMPREUNĂ, aşa cum ne-am făcut şi bradul.
Aceleaşi gânduri de a fi şi de a vă bucura de Sărbători ÎMPREUNĂ cu cei dragi vă doresc şi vouă, dragi prieteni, şi să ne revedem în noul an sănătoşi şi cu bateriile reîncărcate, pentru că avem treabă.
LA MULŢI ANI!
Formaţia ANTRACT tocmai a lansat un nou single, într-o totală nebunie frumoasă, cântând în ploaie, cocoţaţi pe platforma unui TIR, prin buricul Bucureştilor. M-am numărat printre puţinii care au avut privilegiul de a asculta acest single şi vă pot spune că mi-a plăcut de la prima ascultare. Rar mi se întâmplă să îmi placă o piesă de prima dată şi m-am regăsit în versuri, aşa cum vă veţi regăsi şi voi, cu siguranţă, cu o precizie aproape matematică, la fel cum şi înţelesul titlului “lucid” nu prea lasă loc de interpretări şi cugetări fără rost. Luciditatea presupune rigurozitatea pragmatică, conştientizarea realităţii de care eşti legat cu lanţuri groase. Oare?
Vă pun doar o întrebare pentru nopţile albe, când grijile vă alungă somnul şi vă împiedică să vedeţi culorile zilei ce abia s-a încheiat: “Care este adevăratul “lucid” între cel care răsfoieşte albumul gros al amintirilor în culori sau “corpora-tristul” care îşi priveşte portofelul burduşit de carduri, de deasupra cearcănelor cenuşii şi adânci atât ale ochilor, cât şi ale sufletului?”
Azi sunt pocnit de lene, de plictiseală şi mă asortez cu vremea de afară. Cam mohorâtă vremea, lipsit de chef şi eu. Aşa că mi-am pus costumul şi ochelarii de surfing şi m-am avântat pe valurile Internetului, navigând în stânga şi-n dreapta. Aşa am ajuns pe site-ul organizaţiei care conferă prestigioasele distincţii pentru jurnalişti, faimoasele premii “Pulitzer”. Mânat fiind de curiozitate am intrat în cele două secţiuni ale categoriei de fotojurnalism pentru a vedea câştigătorii anului 2011 şi fotografiile premiate. Le puteţi vedea, cu un click pe link-urile de mai jos:
http://www.pulitzer.org/works/2011-Feature-Photography
http://www.pulitzer.org/works/2011-Breaking-News-Photography
Există o întreagă dezbatere despre fotojurnalism. De multe ori, fotojurnaliştii au trecut anumite limite, fotografiind cele mai îngrozitoare scene, fie ele de război sau din timpul unor catastrofe naturale. Şi mulţi şi-au pus problema care ar putea fi acea limită a moralităţii, eticii sau deontologiei pe care un fotojurnalist nu are voie să o treacă. Sau oare există acea limită? Îi este necesar umanităţii să fie martoră, prin intermediul unei imagini, la şocul, groaza, disperarea sau suferinţa celor care au fost, fără să vrea, martorii acelei scene?
În acest context, vă propun să vedeţi (sau poate să revedeţi) un scurt metraj care, cu siguranţă, nu vă va da răspunsul. Dar vă va da, poate, de gândit.
Sunt peste tot şi le organizează oricine. Nu asta mă preocupă pe mine, pentru că fiecare este liber să participe şi să organizeze ce concursuri şi câte concursuri vrea. Eu nu cred în competiţia cu “obiect de activitate arta”, deoarece arta nu poate fi, din punctul meu de vedere, cuantificabilă. Nu poţi spune “Această lucrare este mai artistică cu atâtea părţi etalon decât cealaltă”. Orice lucrare care declanşează o trăire, face să vibreze o coardă sensibilă a sufletului, spune o poveste, pune o problemă este artă. Restul e gunoi, kitsch, umplutură.
Pe mine mă agasează pur şi simplu, novicii care abia au pus mâna pe un aparat de fotografiat şi se simt deja fotografi, egali în “dreptul” de recunoaştere publică cu mulţi artişti în adevăratul sens al cuvântului. Ei consideră că trebuie să fie acolo, moţ, să arate lumii ce minunate “opere” produc ei, pentru care cerşesc voturi, like-uri sau alte bălării de genul. Şi astfel un concurs de fotografie ajunge să fie un concurs de adunat like-uri, arătându-şi muşchii prin numărul de prieteni, nicidecum prin calitatea imaginii postate. Oricum, cei care realizează fotografii, nu pozuci, nu mai participă la astfel de “concursuri”, lăsând valoarea concursului respectiv să se bălăcească în troaca în care îi este locul.
Deci, în concluzie, ca un corolar al celor expuse mai sus (:P), vă rog insitent să nu mă mai tâmpiţi cu “un vot, vă rog”, “hai cu un click, că nu te doare mâna”, “îmi dai şi mie un like?”. Vă sfătuiesc prieteneşte: “Puneţi mâna pe o carte, apoi pe alta, încă pe una şi tot aşa şi o să vedeţi că veţi fi mai bogaţi spiritual şi veţi avea satisfacţia unei lucrări de valoare apreciată sincer”.
Sau poate nu vă interesează asta. Hai că accept că vă interesează doar recunoaşterea publică şi vreţi doar admiraţia mea. Bine, hai că vă dau un Like/Vot/Click, ce vreţi voi, acum şi aici şi mă declar dat pe spate de “operele” voastre şi gata! Scutiţi-mi, vă conjur, messengerul, facebook-ul şi e-mailul de tânguirile voastre miloage!
