Dec 23 2010

Pomul Crăciunului

O soprană, copii, mult talent, pasiune, câteva camere video şi iată ce videoclip poate ieşi.

Felicitări Şcolii Populare de Artă din Râmnicu Vâlcea, doamnei director Doina Gănescu, felicitări sopranei Camelia Clavac, felicitări regizorului Daniel Ilinca şi tuturor celor care au participat la realizarea acestui videoclip.


Dec 18 2010

Micul karateka

Săptămâna trecută, micul nostru karateka, a avut primul său examen, pentru centura albă, gradul 8KYU. Emoţii mari, mai ales, că lipsise o bună perioadă de la antrenamente, din cauza unei răceli destul de urâte, dar au trecut toate. Executarea exerciţiilor s-a făcut în formaţie, ceea ce m-a uimit foarte tare, fiind sincronizarea micilor karateka, care, în condiţiile îndeplinirii unei sarcini în orice altă colectivitate, ar fi fost un dezastru total. De fapt, despre asta sunt artele marţiale, despre acea autodisciplină care îţi permite să îţi forţezi mereu limitele pentru a realiza mai mult şi mai bine.

Ceea ce a reuşit sensei Ionuţ Dumbrăvescu cu aceşti puştani este cu atât mai remarcabil, cu cât unii dintre ei au început antrenamentele în urmă cu numai o lună. Dar, prin disciplina şi seriozitate, se pot realiza multe. Felicitări sensei şi mult succes întregului Club Sportiv “Loviştea”!


Noi 15 2010

“etno 3D” la Senat, interviuri

În locul unei postări lungi, voi lăsa imaginile să vorbească.


Noi 13 2010

etno 3D, la Senat

Până va fi gata materialul video al vernisajulului din foaierul Senatului (interviuri, imagini inedite etc.), am realizat un scurt montaj cu pregătirea expoziţiei. Îi mulţumesc pe această cale lui Lucian Constantinescu, VTV, care a fost alături de noi şi a filmat aceste imagini.