Ajutaţi-mă să ajut!

Sărbătorile de iarnă au trecut prea repede, parcă, şi s-a zis şi cu stereotipul „hai să fim mai buni, mai înţelegători unii cu alţii”. Jurnalele de ştiri sunt pline cu relatări despre bătăi, împuşcături, răfuieli, violuri şi alte minunăţii de genul, chiar din prima zi a anului ce tocmai abia a început. Deprimant, dacă nu ai şi o alternativă care să îţi arate că, totuşi, lumea în care trăieşti nu este chiar aşa. Mai există şi oameni speciali care fac lucruri deosebite şi care rămân, din păcate, în anonimat. Hai să îi scoatem la iveală, împreună!

Cum? E simplu! De ceva vreme îmi doresc să abordez tematica fotoreportajului, adică acel gen fotografic care documentează prin imagini o serie de fapte, un om, o istorie. Aşadar, dacă ştiţi pe cineva care face lucruri deosebite, haideţi să îl scoatem din anonimat printr-un fotoreportaj. Pun la bătaie o şedinţă foto gratuită cu acea persoană. Poate fi oricine: muzician, actor, pictor, skater, biker, karateka, fotbalist, înotător, dansator, poet, sculptor,voluntar, învăţător, inginer, doctor, profesor,  iar enumerarea ar putea continua la nesfârşit. Tot ce trebuie să faceţi este să intraţi pe pagina mea de facebook, http://www.facebook.com/EugenBelivac.Photography , şi să scrieţi  propunerea voastră, însoţită de o scurtă motivare până pe data de 10 februarie (pentru a putea scrie pe pagina mea este necesar un „like”, dacă nu aţi făcut-o deja). Cea mai interesantă propunere va fi anunţată în 11 februarie şi va fi aleasă atât în funcţie de „like”-urile pe care le va primi de la prietenii voştri, cât şi  de originalitatea ei. Şedinţa foto se va desfăşura după o discuţie prealabilă, în care se vor stabili toate detaliile.

Oameni deosebiţi sunt peste tot şi au toate vârstele, numai că, de multe ori, ochii noştri sunt închişi de probleme ca să îi putem vedea. Dar, eu vreau să schimb acest lucru şi, de aceea, apelez la voi: Ajutaţi-mă să ajut!


Leave a Reply