lucid?

Formaţia ANTRACT  tocmai a lansat un nou single, într-o totală nebunie frumoasă, cântând în ploaie, cocoţaţi pe platforma unui TIR, prin buricul Bucureştilor. M-am numărat printre puţinii care au avut privilegiul de a asculta acest single şi vă pot spune că mi-a plăcut de la prima ascultare. Rar mi se întâmplă să îmi placă o piesă de prima dată şi m-am regăsit în versuri, aşa cum vă veţi regăsi şi voi, cu siguranţă, cu o precizie aproape matematică, la fel cum şi înţelesul titlului „lucid” nu prea lasă loc de interpretări şi cugetări fără rost. Luciditatea presupune rigurozitatea pragmatică, conştientizarea realităţii de care eşti legat cu lanţuri groase. Oare?

Vă pun doar o întrebare pentru nopţile albe, când grijile vă alungă somnul şi vă împiedică să vedeţi culorile zilei ce abia s-a încheiat: „Care este adevăratul „lucid” între cel care răsfoieşte albumul gros al amintirilor în culori sau „corpora-tristul” care îşi priveşte portofelul burduşit de carduri, de deasupra  cearcănelor cenuşii şi adânci atât ale ochilor, cât şi ale sufletului?”

 

 

 

 


Leave a Reply