Cum poţi muri într-o ţară plină de tâmpiţi

Nu te ambala, dragă cititorule, să mă tragi de urechi, deoarece primul tâmpit din acest articol este chiar seamnatarul lui, autorul, adică subsemnatul. Şi suntem toţi la fel de tâmpiţi, înapoiaţi şi infectaţi ireversibil de virusul turmei imbecile care se avântă cu paşi repezi spre prăpastie.

Moartea sărmanului de 41 de ani din Bălceşti, un om mai mare cu 5 ani decât mine, mi-a tras semnalul, dacă mai era nevoie, că locuitorii acestei ţări, de bunăvoie şi în turmă, se îndreaptă spre prăpastia menţionată mai sus. Mersul treburilor de aici se mişcă într-un perpetuu cerc vicios, guvernat de un nesfârşit şir de „dacă”. Dacă marii coloşi cu datorii  de mii de miliarde la bugetul de asigurări de sănătate şi-ar fi plătit datoriile, dacă guvernele nu ar fi şters aceste datorii, dacă marii „manageri” ai companiilor de stat, căpuşate magistral, ar fi plătit cu propria avere acumularea acestor datorii, dacă reforma sanitară nu ar fi însemnat înlocuirea firmelor neagreate de diverse guverne cu cele agreate, dacă în spitale s-ar fi cumpărat echipamente la preţul corect şi nu de câteva ori valoarea lor, dacă marile „creiere” din ministere ar fi ieşit din birourile lor şi ar fi făcut strategii bazate pe realitate, dacă unii sau alţii, ori poate tu sau chiar eu ne-am fi plătit impozitele mereu şi corect, dacă…, dacă… OMUL acela din Bălceşti nu ar fi fost acum statistică.

Dar, nu, omul a murit, trebuie speculat momentul. Televiziunile bagă breichingniuzuri, fac transmisii în direct, reporterii mai pun un pic paie pe foc, iar lumea se dezlănţuie. Facebook-ul începe să se populeze cu „cauze împotriva închiderii spitalelor”. Tocşourile îşi invită politicienii, politrucii, analiştii şi lingăii de serviciu şi dă-i şi luptă neicuşorule în discuţii interminabile, rostite pe ton răstit. Totul capătă valenţe isterice, iar istericalele nu fac altceva decât să adâncească depresia turmei, în spatele căreia stau câţiva nenorociţi care îşi numără arginţii trădării.

Ceea ce s-a întâmplat astăzi arată foarte clar incompetenţa celor din guvern. NU trebuie să fi studiat la Sorbona, Oxford, Cambridge, puteai să înveţi chiar şi la Spiru Haret, ca să înţelegi cum trebuie să îţi faci bine treaba. Orice student la management poate să schiţeze un plan de bun simţ care să corespundă nevoilor unei comunităţi. Şi ştiţi de ce? Pentru că pe acel student nu îl mână interese de la spate, nu simte mirosul şpăgii din biroul său ultracomfortabil şi bate drumul comunităţilor locale că să le vadă nevoile, deoarece aşa a învăţat în şcoală: orice reorganizare a vreunei activităţi se face PORNIND DE LA NEVOILE CURENTE.

Aşa şi reforma în sănătate şi nu numai. S-au luat decizii, fără ca burtoşii îngălaţi din Minister să îşi aducă hoiturile în SUV-urile lor sfidătoare către zonele unde urmau să facă astfel de schimbări. Probabil s-au făcut liste cu spitalele care trebuie închise în funcţie de interesele lor materiale, farmaceutice, de echipamente medicale şi aşa mai departe.

Numai că situaţia este disperată deoarece sacul s-a golit. Nu mai au timp de reforme, de strategii şi preferă să taie în carne vie. Închid spitale, cum închid uşile după ei când vin de la budă. Nu spun că nu trebuie să fie închise multe spitale. Da, trebuie închise că sunt ineficiente, dar trebuie lăsat ceva în loc. Trebuie organizate centre medicale care să preia cazurile urgente, iar populaţia trebuie educată că nu orice flatulaţie mai zgomotoasă pe lângă buca dreaptă este caz de urgenţă medicală.

Îmi propusesem să nu mă mai afecteze nesimţirea guvernanţilor, şmecheria bişniţarilor (că sunt prosperi „oameni de afaceri” ori lideri de sindicate)  care îşi îndeasă cu ambele mâini  bani publici în buzunare, dar nu am cum. Pentru că mi-am dat seama că în ţara asta poţi muri lejer ca un tâmpit, printre alţi tâmpiţi.


Leave a Reply