Teoria căcatului (de câine)

Am scris ieri pe facebook despre o întâmplare trăită în aceeaşi zi de graţie, care, pe moment, mi-a adus un car de draci, dar care însă s-a transformat uşor, uşor în prilej de amuzament. Faptele se prezintă cam în felul următor. Mergând pe stradă cu gândul aiurea şi cu mersul apăsat, am avut „plăcerea” de a simţi ceva moale sub talpa încălţării, mai precis un căcat. Am întors privirea să mă asigur că nu am început să merg pe spaţiul verde dintre trotuar şi stradă, şi am constatat că, deşi eram în mijlocul de asfalt al trotuarului, am avut neşansa să strivesc acel căcat. Normal, primul gând m-a dus la câinii scoşi afară de stăpâni să îşi facă nevoile, că doar zona pe care o tranzitez în fiecare zi este plină de astfel de căţei, însoţiţi de stăpânele lor, unele mai babe, altele mai fragede, care îşi plimbă companionii în prag de seară ori dimineaţa devreme cu ochii încă cârpiţi de somn. Există un instinct, până şi la animale, de a-şi face nevoile într-o zonă mai retrasă, mai cu verdeaţă, şi care ar putea fi acea zonă, decât micul spaţiu verde dintre trotuar şi stradă? Sigur, mai sunt şi căţei, care scoşi de stăpâni în ultimul moment, se scapă pe unde apucă. Aşadar, asta cred că mi s-a întâmplat şi mie. E sigur numai o supoziţie! (acu’ să vedem, câte supoziţii mai primesc)…

Să revin la facebook. Am postat, aşadar, această întâmplare pe facebook, unde discuţia a luat o cu totul nouă întorsătură, ce nu poate fi abandonată. După primele comentarii despre situaţie în sine, au început întrebările şi supoziţiile cu privire la fiinţa vinovată de cele întâmplate. O fi fost câine, mai maidanez sau mai de rasă ori poate o fi fost vulpe, o fi mâncat inculpatul plastic să-i fie căcatul nebiodegradabil. Oricum, dincolo de toate, cele mai multe îndemnuri au fost să joc la loto. Ceea ce voi şi face, mulţumindu-le astfel tuturor prietenilor mei „feisbucărişti” pentru idei.

Ce m-a determinat să postez însă întâmplarea respectivă? Au fost sentimentele de indignare la adresa stăpânilor de câini, care nu înţeleg că este o chestie de bun simţ, de educaţie, de acceptare a convieţuirii cu alţi indivizi, să mergi în urma câinelui şi să îi strângi căcatul cu o lopăţică şi să îl pui în coşul de gunoi.  Interesante au fost însă reacţiile, pornind de la un fenomen văzut şi recunoscut de mulţi, până la o completă teorie a căcatului. Oricum, ideea este că această teorie nu poate să se oprească aici, aşa că… s-o continuăm. HAI S-O PUNEM DE-O CAUZĂ! Cine semnează petiţia???


Leave a Reply