Feb 27 2011

… de început de săptămână!

O nouă săptămână se arată. Probleme de rezolvat, scandaluri de auzit şi alte porcării. Măcar un impuls muzical să ne dea imboldul…

 


Feb 25 2011

Showul trebe să continue…

Şoul teveu nu trebuie să continue, dar continuă… în morţii mă-sii de şou.

 

Măcar show-ul adevărat să continue…

 

 


Feb 25 2011

Vamă, vameş, vămuială

Scandal peste toată ţara, cu tot tacâmul: „breaking news”, „news alert”, burtiere galbene pe ecranul televiziunilor de ştiri, talk-showurile serii dezbat acelaşi subiect. Se vorbeşte cu patos, se vorbeşte invitat peste moderator, moderator peste invitat şi se aruncă multe cuvinte otrăvite, se jigneşte cu uşurinţa cu care îşi înmoaie boturile spurcate în paharele de apă de pe masa studiourilor. Sunt prezenţi lideri politici, lideri de sindicat, analişti politici, editorialişti, care se întrec folosind mijloace din ce în ce mai interesante şi mai perfide să îşi ţipe deontologia şi cinstea pentru prostul care se uită la tembelizor. Nu, nu am greşit, e vorba de TEMBELIZOR, deoarece, uşor, uşor, te transformă în tembel. Se aruncă vini şi se judecă procese în direct, la televizor. Apar acuzatori, care la un moment dat sunt transformaţi în acuzaţi, în mare dispreţ faţă de prostul care se tembelizează în faţa televizorului.

De exemplu, marele lider de sindicat, domnul Vasile Marica, care ţinea lecţii de morală pe la toate televiziunile, îşi urla cauza (e drept că îl ajuta şi vocea) în fiecare seară. Ce s-a întâmplat cu domnul Marica? Unde a dispărut domnul Marica? A, şi pentru că şi presa are rolul ei, DE CE NU ÎL MAI INVITĂ PRESA LA EMISIUNI? Când îşi ţipa lecţiile deontologice, dădea dovadă de „sângencoaie” şi părea că nimeni nu avea cum să îi acopere gura. Era dedicat trup şi suflet cauzei sindicale şi nu concepea să renunţe la luptă. Iar televiziunile, simţind potenţialul telegenic al marelui lider de sindicat îl invitau peste tot. Ce s-a întâmplat acum? Domnul Marica dă dovadă de „coaiensânge”, iar televiziunile caută alte figuri bune de smuls audienţe de la tembeli.

În tot acest haos, benzina se pregăteşte să ajungă pe la 6,5-7,00 RON, după evenimentele nefericite din Orientul Mijlociu, iar guvernanţii noştri nu au somn, strofocându-şi capetele alea seci, cum să obţină voturi pentru toarşu’. Bă se scumpeşte iar benzina, iar fraiericii cu monezile sunt ocupaţi la tembelizor să vadă dacă îl arestează pe Blejnar.

Iar peste toată hărmăiala, doar păsările zboară nestingherite. Şi avioanele…

 


Feb 17 2011

Cauza cu… CÂH!

Scriam în urmă cu fix o săptămână pe facebook despre situaţia deja enervantă în care sunt pus când ies fără maşină în oraş, anume slalomul pe care trebuie să îl fac printre căcaţii de câini ori pisici ori „vulpi polare”. Sigur că unele reacţii au fost serioase, altele amuzante, iar altele de-a dreptul miştocăroase, aruncând în derizoriu această problemă. Da, pentru mine este o problemă, deoarece nu îmi convine să mă duc la servici ori la vreo întâlnire cu duhoarea de căcat după mine, singura-mi vină fiind aceea că nu mi-am vizualizat în permanenţă paşii.

Aşadar, m-am gândit să fac şi eu o cauză prin care să atrag atenţia asupra problemei constatate. Deşi abordează un subiect mai delicat, îmi doresc să fie o cauză cu finalitate, spre deosebire de cei care dintr-o ştire de pe la teveu dau drumul pe facebook la  cauze pentru care ei „luptă”, umplând căsuţele mailurilor cunoscuţilor cu cele mai năstruşnice idei.  „Să fim alături de dascălii României, ale căror salarii s-au diminuat şi a căror demnitate a fost călcată în picioare”. Aşa, şi? Ce a făcut respectivul cu cauza asta? I-a mai pus un pic la adăpost pe „mercenarii” şcolilor care fac multe zeci de milioane pe lună fără să plătească impozit pentru banii obţinuţi din meditaţii şi afterschool-uri şi cărora nu le pasă de colegii lor de la şcolile din mediul rural. Aceştia sunt mult mai mulţi şi nu au posibilitatea de a mai realiza venituri suplimentare. În plus, îşi pun speranţele în bugetul ăla mic, mic, mic, în care sunt vărsate impozitele proştilor care mai plătesc totuşi un impozit. Şi umblă cauza asta din mail în mail, adunând prozeliţi în fiecare oră când ştirea este dată pe la televizor.  După ce ştirile se concentrează pe altceva, ritmul de aderare la cauză scade, tinzând către zero. Dar nu-i nimic! Găsesc altă ştire şi pornesc altă cauză.

Revenind la cauza născocită de mine, mi-aş dori ca persoanele care au aderat la ea, să ia atitudine când văd o persoană însoţită de un câine care îşi face nevoile în mijlocul străzii, spunându-i pe un ton civilizat: „Stimate doamnă/domnişoară/domn, vă rog să vă gândiţi şi la cei care merg pe stradă şi calcă fără să vrea în ceea ce a lăsat căţelul dumneavoastră pe trotuar şi să vă luaţi cu dumneavoastră o lopăţică şi o punguţă pentru a strânge această mizerie!” Poate o să îşi primească porţia de înjurături ori poate stăpânul/a căţelului va conştientiza situaţia, iar pe viitor va avea o lopăţică şi o punguţă când va mai ieşi la plimbare cu căţelul. Şi poate fiind văzută de alţi iubitori de animale, aceştia îi vor urma exemplul.

Sunt sigur că acesta este un proces de evoluţie care va dura poate ani, dar aşa vom învăţa şi noi lecţia civilizaţiei. Şi ne vom face şi noi curăţenie în propria ogradă, iar stâpânii animăluţelor nu vor mai ieşi pe stradă cu ideea că trebuie să vină Primăria ori ADP-ul ori societatea de salubrizare  să strângă în urma lor. Iar peste ani, de voi vedea că prin Zăvoi un ghem de blană albă aleargă în jurul unui stăpân cu lopăţica în mână, voi şti  că nu degeaba am pornit această cauză.