Sistemul rupe tot

A mai murit un om, care a fost foarte aproape de sufletul meu: Cristian Paţurcă.  În anii ’90, pe vremea Pieţei Universităţii, eram abia un puştan în clasa a 8-a şi nu înţelegeam mare lucru din ce se petrecea în jurul meu. Dar şocul bătailor crunte văzute pe la televizor, m-a determinat să deschid ochii şi să mă uit în jurul meu, încercând să conştientizez ce vedeam. Pe vremea aceea, locuind în provincie şi fiind rupt de ceea ce se întâmpla în Bucureşti, am crezut că ceea ce a făcut Iliescu a fost bine. Cel puţin aşa ni se livra la televizor. Momentul în care, „toar’şu” Iliescu a apărut pe sticlă, anunţându-şi candidatura pentru Preşedinţia României, m-a determinat să nu mai cred în vorbele lui. De ce? Deoarece, cu câteva săptămâni înainte, spunea, promitea şi îşi dădea cuvântul de onoare că nu va candida la preşedinţie. Spunea că rolul lui se va încheia odată cu instaurarea democraţiei în România, iar această instaurare a democraţiei se va termina când primele alegeri libere vor fi fost organizate. A minţit cu neruşinare! Din acel moment, pentru mine, „toar’şu” Iliescu nu a mai existat.

Cristian Paţurcă a scris şi a cântat în Piaţa Universităţii multe cântece, ce aveam să le cântăm de câte ori ne strângeam, cu chitara, pe dealul Capela, la Gheţărie. Ce vremuri! Învăţam atunci să avem sentimente, să preţuim libertatea şi să ne gândim că vom schimba răul din ţara asta! Dar…

Am eşuat. Anii au trecut, iar  primul val al celor care au fost în Piaţa Universităţii sunt demult statistici în formularele de emigrare. Au îngroşat rândurile celor care au preferat să trăiască departe. Aşa că au rămas idealiştii, cei care credeau că ar putea să schimbe ceva. Un idealist cred că a fost şi Cristi Paţurcă. Nu l-am cunoscut îndeaproape, însă pot spune că i-am cunoscut sufletul sensibil, profund. I-am cântat melodiile, i-am trăit versurile şi îi duc dorul. A fost un om special, un artist aşa cum prea mulţi nu sunt astăzi. Şi se spune că artiştii trebuie respectaţi de societatea în care trăiesc. A fost „respectat” şi Cristi. Aici puteţi citi cum. Acum, la despărţirea de el, societatea îl plânge cu lacrimi de crocodili şi cuvinte sforăitoare. Ba chiar l-a vizitat şi preşedintele Republicii cu un certificat de revoluţionar în dinţi.

Am citit ieri un interviu cu el, un interviu în care spunea că s-a împăcat cu Iliescu. Am rămas perplex de cinismul „toar’şului”. Şi totuşi, Paţurcă i-a arătat omenie. Poate ştia că aşa îi întoarce şi celălalt obraz, poate se resemnase că în ţara asta totul este pierdut. Ultima oară l-am văzut la Antena 1, la un jurnal de ştiri. Părea să se împace cu toată lumea şi îşi spunea regretele că nu a reuşit să realizeze tot ce ar fi vrut. Era însă mulţumit că viaţa lui luase o nouă întorsătură. Mai bună.

Cristi Paţurcă nu a murit ieri. Cristi Paţurcă a murit, la fel cum murim şi noi, câte puţin în fiecare zi. Legi proaste, nedreptăţi imense, inutilitatea bunului simţ, imposibilitatea succesului când ai principii, „prostia” corectitudinii, imbecilitatea unor tupeişti pe care trebuie să îi suporţi zi de zi la servici, toate astea îţi asigură „găurile” din stomac, care mai apoi se vor muta la ficat şi care… Cauţi în jur responsabilităţi şi nu găseşti. Toată lumea dă vina pe sistem. Şi într-adevăr sistemul este de vină. Dar ce mama dracului este sistemul ăsta? Totalitatea acţiunilor individuale, respectiv un sistem de acţiuni, pe care le întreprinzi pentru binele individual, între graniţele unei societăţi. Şi dacă îl vezi pe unu’ sau altu’ că fură, bate, minte, înşeală şi nu păţeşte nimic, înseamnă că aşa ar trebui să fie. Asta este normalitatea, ăsta este sistemul de acţiuni adoptat ca valoare  de toţi indivizii. Iar dacă încerci să îţi duci viaţa după valori corecte, eşti luat de prost şi ţi se spune să ai grijă că te cam pişi contra vântului şi s-ar putea să te stropeşti. Sistemul chiar rupe tot!

Sunt obosit! Nu mai am  nicio  speranţă în suflet şi mă simt bătrân. Aceiaşi tâmpiţi în fiecare zi, aceleaşi „găuri” din stomac, aceleaşi porcării. Parcă tot ar mai fi o ultimă speranţă: „Dracu’ să vă ia pe toţi, tâmpiţilor!”


Leave a Reply