Legea educaţiei – preambul

De astăzi, voi începe să scriu aici despre Legea Educaţiei propriile mele păreri, care sunt personale şi strict ale mele (pleonasm intenţionat-sic) şi trebuie luate ca atare. Iar dacă aceste păreri se consideră a fi deplasate, pot fi combătute pe calea argumentelor. Nu sunt vreun guru al domeniului, nu pretind că deţin adevărul absolut, dar câteva păreri despre educaţie pot să emit, mai ales că lucrez în acest domeniu de ceva vreme, deşi am părăsit sistemul public de câţiva ani buni.

În urmă cu ceva timp, pe vremea când actualul preşedinte se mai bucura de susţinere publică, l-am urmărit cu deosebit de mult interes când a anunţat înfiinţarea unei comisii prezidenţiale care urma să se ocupe de analiza amănunţită a învăţământului românesc şi care urma să genereze un raport complet. Pe baza acestui raport urma să se facă o nouă lege a educaţiei,  valabilă pe termen lung, care va lua în considerare toate aspectele actuale şi viitoare ale pieţei muncii. Mi-am zis: „Uite domn’e, un om deştept, care ştie că orice reformă trebuie să înceapă cu o analiză obiectivă, în care să scoţi la iveală toate „bubele”  şi să vii cu o lege care să le corecteze şi care să prevadă situaţiile de derapaj ale sistemului şi să îl îndrepte. Naivitate! Păi nu umblă vorba aia că „dacă vrei să acoperi o măgărie politică, fă o comisie de anliză şi anchetă!” Perfect adevărat.

La începutul acestui an, pe mai toate canalele media, s-a iscat mare scandal mare, în momentul promulgării Legii Educaţiei, fiecare dintre vorbitorii participanţi la dezbateri dându-şi cu părerea mai mult sau mai puţin avizat despre problemele învăţământului românesc. Acest lucru m-a determinat să iau proaspăt promulgata lege la lectură, articol cu articol, evitând bineînţeles secţiunile privitoare la învăţământul universitar, deoarece acest domeniu nu mă interesează, nu îi cunosc necesităţile foarte bine şi, de aceea, nu îmi permit să comentez.

Impresia generală, citind Legea Educaţiei, este că, deşi s-a născut greu, a beneficiat de o grabă criminală pentru promulgare. Să rememorăm un pic. Acum câţiva ani se naşte o comisie de analiză a situaţiei învăţământului şi de elaborare a unei strategii pe termen lung pentru învăţământ. Se face „Pactul pentru educaţie”. După care, se apucă comisia să schiţeze proiectul de lege. Apoi, cică intră în dezbatere publică. Sindicatele iau foc, opoziţia face amendamente de care nu ţine nimeni seama (aşa zice opoziţia), după care apare legea. Citind-o cu atenţie, orice persoană care are legătură cu învăţământul preuniversitar şi care este corect cu sine, găseşte prezenta lege valabilă, chiar bună, însă aplicabilă unui sistem care funcţionează pe principii solide, cu profesori şi personal nedidactic care ştiu foarte clar care le sunt atribuţiile, sunt plătiţi echitabil şi care ştiu că greşelile se plătesc. Dar, ceea ce se întâmplă în învăţământul românesc e foarte departe de ceea ce tocmai am descris. Din acest punct de vedere, consider această lege COMPLET RUPTĂ DE REALITATE. Mergând mai departe pe firul logicii, îmi pare că această lege a FOST COPIATĂ şi pe alocuri adaptată pentru România, dintr-o lege a unei ţări unde sistemul de învăţământ chiar funcţionează.

Dacă se vrea reformă în sistemul de învăţământ românesc, această reformă nu trebuie făcută nici pentru profesori, nici pentru piaţa muncii, nici pentru guverne sau preşedinţi. Această reformă trebuie să fie centrată pe un singur obiectiv: elevul din băncile şcolii care este de fapt adultul de mâine. Când totul va merge ca uns cu elevul, se vor regla şi celelalte: statutul profesorilor, salariile lor, autoeliminarea ciurucurilor etc. Până atunci, însă, trebuie ca CAPETELE PĂTRATE DIN MINISTER SĂ ÎŞI MIŞTE FUNDURILE GRASE DIN BIROURI ŞI SĂ IA CONTACT CU REALITATEA (din nou, cacofonie intenţionată-sic).

PS. În cazul în care se doreşte o discuţie pe marginea acestei legi, vă îndemn ca mai întâi să o citiţi şi mai apoi să o întoarcem pe toate feţele. Nu este greu de găsit. Este doar la un click distanţă, AICI.


Leave a Reply