Gândacii de la CNAS

Scurt istoric… Termenul digital provine din enlezescul „digit” (cifră), iar limbajul digital sau limba computerelor se bazează pe limbajul binar (bi=două; nar=cifre), respectiv cifrele 0 şi 1.  Pornind de la aceste două cifre, stările pe care le înţelege un sistem electronic de calcul pot fi numai două, respectiv adevărat sau fals, corect sau incorect etc. Nu este loc pentru alte stări ori nuanţe, de genul mai adevărat, mai incorect, mai puţin fals ori mai puţin corect. Aceste stări pot oferi posibilitatea unui băiat deştept să îşi organizeze munca în mod inteligent, cu maxim de eficienţă şi fără jumătăţi de măsură. Din necesitatea de a comprima cât mai multe date într-un spaţiu cât mai mic, au luat naştere bazele de date. Acestea sunt ceva de genul unor tabele mari de tot, cu muuuulte rânduri şi coloane, pe care tot un băiat deştept ştie să le întrebe pentru a afla nişte lucruri (informaţii) într-un timp cât mai scurt şi cu cât mai puţin efort. Asta se numeşte eficienţă. Apoi, s-au creat programe informatice, care de fapt sunt un set de instrucţiuni date calculatorului să ordoneze ceea ce introduci tu după nişte criterii. Iarăşi, dacă eşti băiat deştept, defineşti criteriile foarte clar, pentru ca datele să se ducă acolo unde trebuie. Ca să îţi uşurezi şi mai mult munca şi pentru a avea acces la informaţii cât se poate repede, se creează acele sisteme informatice, care, din păcate şi futu-i mama mă-sii, sunt formate din sistem de calcul (computer) şi factor uman (om). Sistemele astea informatice pot fi introduse în orice domeniu pe nişte principii foarte clare, care presupun înainte de toate o muncă dublă, dar temporară. De ce o muncă dublă? În orice manual de management al sistemelor informatice, se zice aşa: „Implementarea unui nou sistem informatic se face prin efectuarea sarcinilor folosindu-se  vechea metodă, ÎN PARALEL cu folosirea noului sistem informatic, pentru a găsi şi remedia greşelile de programare (bug, care în limba engleză înseamnă gândac), astfel încât, la trecerea prelucrării datelor pe noul sistem informatic, acesta să funcţioneze fără greşeală.

Lucrurile sunt extrem de simple, doar că la noi se complică. Întrebarea este de ce se complică? De florile mărului, de dudele dudului şi de imaginea unora sau a altora.  În anul de graţie 1999, când a început CNAS-ul să facă angajări, era computerului era în plin avânt. Numai că destui din angajaţii CNAS credeau că „chestia” aia de iese din cutia  metalică este tăviţa de cafea. Şi primeau la greu sporuri de stres, că deh ereau stresaţi. Sigur că printre stresatele cu ciorapi de plasă şi stresaţii la costum, mai erau şi pălmaşii, ăia care mai aveau câte ceva în cap şi mai ştiau cu ce se mănâncă computerul. Şi ăştia trebuiau să îi ţină în spate pe trântori şi să se uite lung cum primesc ei stimulentele. Timpul a trecut, încet, pe nesimţite, de la o lună la alta, de la un salar la altul, până când, la un moment dat, şi-a dat seama o minte creaţă şi cheală de prin Guvern, că stătea peste un aparat instituţional de imbecili, care habar nu au să lucreze pe calculator. Asta când toate instituţiile trebuiau să lucreze folosindu-se preponderent de acest intrument de calcul. Aşa că a dat directivă, toţi bugetarii „se şcolează”. Şi dă-i tată cursuri şi examene ECDL luate pe ochi frumoşi şi ţâţe dezvelite. După aceste minunate cursuri de iniţiere au revenit ocupanţii de birouri înapoi la tăviţele lor de cafea, că doar nu era să utilizeze acu’ CD-Rom-u’.

Acu intrarăm în UE, suntem tehnic pregătiţi de „Şmenghen”, aşa că trebuia şi un sistem informatic unic să nu mai stea melteanu’ la cozi să transpire şi să îşi împreuneze putoarea de transpiraţie cu Cocoş Anelu’ lu’ foncţionara stimulată. Doar că, un imbecil din fruncea instituţiei a zis „facem sitem informatic. Pe el se plăteşte de x ori valoarea lui, da’ nu mă-nteresează, îl vreau ieri”. Şi s-a făcut! De ce să mai aştepţi să îl testezi în paralel cu vechiul sistem şi să îi corectezi „bug”-urile? Chemăm repede şăfu’ să vadă ce eficienţi „este noi” şi îl lansăm cu trâmbiţe.

Există o probabilitate statistică care spune că orice sistem informatic, proaspăt lansat, crapă de câteva ori, până acele erori de programare (care derivă din incapacitatea umană de a prevedea absolut toate situaţiile) vor fi remediate. Iar până atunci, „gândacii” din CNAS, nu cei din programul informatic, îşi vor bate joc de bietul contribuabil, închizându-i uşa în nas. Iar şefuţii lor, „gândacii mai mari”, vor apărea pe la tembelizoare înghesuindu-se să explice telespectatorilor (a se citi prostimii), cu un aer deosebit de doct,  cum au reuşit ei să identifice problema şi să o rezolve. Cretinii ăştia prea ne cred imbecili pe toţi.


Leave a Reply