Şi trăsăi linie…

2010 a fost un an bun pentru mine şi pentru cei ai casei. Atât profesional, cât şi personal pot spune că ne-a mers bine. „Am” intrat cu toţii în clasa a doua, „am” promovat examenul pentru centura albă, 8KYU, „am” evoluat şi la scriere şi la matematică, ce să mai, suntem pe val. Deşi am folosit pluralul, meritul este al unei singure persoane, cu păr bălai şi ochi albaştri, care are 9 ani.

Am aflat mai mulţi prieteni mai mici, iar orele de engleză predate lor mi-au adus nenumărate satisfacţii. Poate cea mai importantă satisfacţie este evoluţia lor ce se poate vedea cu ochiul liber de la o săptămână la alta. Anul acesta nu am mai făcut proiecte, din păcate, dar am avut timp să născocesc nişte idei pentru proiectele viitoare.

Pe plan fotografic, 2010 a fost un an deosebit de „fructuos”.  Am participat la două expoziţii ale Fotoclubului „Floarea de Colţ” din Râmnicu Vâlcea şi am pus umărul la relansarea acestui fotoclub. Din păcate, o chestiune de principiu m-a împiedicat să mai fac parte din acest fotoclub. 2010 a însemnat totodată şi proiectul etno 3D, un proiect care mi-a adus extraordinar de multe satisfacţii. În primul rând, a fost  reacţia celor care au văzut fotografiile noastre, dar şi faptul că am reuşit itinerarea expoziţiei, ajungând chiar şi în Senatul României. Pe lângă fotografiile cu care am participat la etno 3D, am realizat DVD-ul de prezentare, un fel de echivalent al blogului, cu toată evoluţia proiectului de la idee până la vernisajul din Senat.

Şi cu toate acestea, încerc un sentiment pe care abia reuşesc să-l definesc şi care este în contradicţie cu realizările acestui an, dar în perfectă concordanţă cu societatea şi vremurile în care trăim. Valori, principii, moralitate, toate-s răsturnate. Primează acum cel care urlă cel mai tare şi dă din coate cel mai abitir. Are de câştigat cel care este în stare să te scuipe în faţă, pentru ca mai apoi să te sărute cu „dragostea prietenului adevărat”. Trădarea şi ipocrizia sunt la loc de cinste. Obsesia de a fi primul în orice situaţie, chiar şi când toată lumea aşteaptă în rând la barieră, se învaţă de mic. Şi, colac peste pupăză, mai toţi oamenii de calitate, care ar putea realiza aici ceva, îşi caută norocul în altă părţi mai bune. Mă întreb cine o mai rămâne în ţară.

Aşadar, „auspiciile” (ca să folosesc un cuvânt „de lemn”) lui 2011 sunt cam… maro. Nu ştiu cum de mai rezistă moderatorii show-urilor tv care scot pe tapet tot felul de grozăvii mai mult sau mai puţin guvernamentale şi care fac telespectatorul să fiarbă de revoltă. Se pare că nu prea rezistă, de vreme ce unii s-au ales cu „infarcturi”, la fel de pe nepusă masă, cum alţii, de fapt altele, s-au ales cu „succesuri”.

Nu deţin adevărul absolut şi nu îmi permit să dau sfaturi nimănui, dar acum, la sfârşitul unui an, când trăsăi linia şi mă uitai în urmă, ca să pot privi înspre viitor, nu mai ştiu ce să mai zic. Ştiu doar că vreau să le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de mine, vreau să le cer iertare tuturor celor faţă de care am greşit, iar faţă de neputinţa oamenilor politici, permiteţi-mi, stimaţi domni, să îmi exprim infinita scârbă şi ură de care pot fi eu în stare. N-ar trebui să spun asta, ca bun creştin cum am fost educat, dar, credeţi-mă acestea îmi sunt sentimentele.

Ce îmi doresc pentru viitor, pentru anul care vine… două lucruri esenţiale: sănătate, pentru că e mai bună decât toate, şi înţelepciune pentru a lua deciziile bune pentru mine şi pentru cei dragi. Restul vine de la sine… Aaaa…. Şi nişte… coaie mai umflate!


2 Responses to “Şi trăsăi linie…”

Leave a Reply