Regăsire

Fiecare avem perioade mai încărcate, cu zeci de probleme de rezolvat într-un timp cât mai scurt. Iar, în jur, numai pretenţii, „hai mai repede”, „îmi trebuie acum”, „trebuie”. Aşa că te apucă dintr-o dată un dor de ducă, într-un loc ferit, unde să fii singur, în doi, tu, de vorbă cu tine însuţi, ca să-ţi pui ordine în gânduri şi să dai la o parte ceaţa care te oboseşte din ce în ce mai tare.

Un astfel de sentiment am avut în urmă cu doi ani, când am plecat cu Bobiţă la o tură de fotografiat, „subit şi pe neaşteptate”.  Ne-am urcat în maşină şi am plecat pe dealurile de la Goranu, căutând o oază de linişte. Am intrat în pădure şi am început să declanşăm. La un moment dat, m-am întors şi am surprins lumina soarelui care intra în pădure, printre copaci, oferindu-mi cadrul pe care îl aveam în minte. Dar cum să fac să produc o mică urmă de ceaţă? Mi-am adus atunci aminte de un truc, spus de Cristi, şi anume să suflu peste obiectiv, aburindu-l astfel, şi să declanşez în momentul în care „ceaţa” îmi este pe plac. Cam aşa am făcut şi iată ce a ieşit!


Leave a Reply