Hoinar prin Hermannstadt

Sibiul, cunoscut şi ca Hermannstadt, este un loc special pentru mine, iar ori de câte ori ajung în acest oraş îmi place să hoinăresc, să mă plimb fără ţintă şi să mă pierd pe străduţele înguste, dar pline de istorie. Această dragoste a fost declanşată la primul pas pe care l-am făcut în acest oraş, încă din timpul facultăţii. Trebuia să fac o prezentare a unui autor american şi, cum Biblioteca Americană se mutase din Bucureşti la Sibiu, a trebuit să fac naveta la Sibiu pentru a-mi aduna materialele necesare acestei prezentări. Pe acea vreme, oraşul era un dezastru, cu străzi pline de gropi şi aspect neîngrijit. Şi cu toate astea, tot m-am îndrăgostit de el.

După ani, când am revăzut Sibiul în noile haine, sentimentele mele faţă de el s-au amplificat, iar acum, ori de câte ori ajung în Sibiu, îmi place să îmi pun rucsacul foto în spinare şi să hoinăresc fără ţintă, încercând să surprind o fărâmă din farmecul acestui oraş.

Aşa am făcut şi în anul 2008, când pentru sesiunea foto din Sibiu, am ales să fotografiez pe film, un film alb/negru. Căutam unghiuri mai deosebite care să scoată în evidenţă parfumul medieval al oraşului şi arhitectura deosebită a clădirilor din Piaţa Mică. Eram în trecere pe sub Podul Minciunilor către Piaţa Mică, când, rezemat de zid am observat capacul canalului cu stema oraşului. Mi-am adus atunci aminte de o fotografie realizată de Horhhe, folosindu-se tot de un capac de canal ca element al prim planului pentru a da adâncime fotografiei. Am încadrat cu capacul în prim plan, folosindu-mă de linia sinuoasă a trotuarului pentru a „conduce” ochiul în imagine până la Turnul cu Ceas, subiectul imaginii mele. Am setat o diafragmă mai închisă pentru un câmp de profunzime mare şi am declanşat. Rezultatul mi-a plăcut, de fapt, ştiam că va fi o imagine bună, încă din momentul declanşării.

Această regulă, de a plasa un element în prim plan pentru a da profunzime unei imagini, este foarte des folosită în fotografia de peisaj. Pentru acest lucru, se practică plasarea unui bolovan, trunchi de copac ori orice alt element ajutător pentru defini astfel prim planul.

Parfum medieval


Leave a Reply