Despre timp

Cascada Lotrişor. Am mers la această cascadă de vreo câteva ori, prima dată fiind mânat numai de dorinţa de a fotografia o cascadă. Tocmai îmi luasem primul SLR, un Canon EOS 3000N,  pe film, şi eram nerăbdător să pun în aplicare ceea ce citeam pe Agorafoto. Spre ruşinea mea, nu mai fusesem la cascadă, aşa că după vreo sute de metri de mers pe drum ferestier, mi-am lăsat maşina într-un refugiu şi am pornit pe jos. În curând, aveam să ajung la această cascadă şi, de pe drum, am terminat filmul din câteva mişcări. Rezulatele, însă, aveau să fie dezamăgitoare. De pe marginea drumului, aveam pretenţia să surprind cadrul anului, dar nu a fost aşa. Am postat o imagine pe Agorafoto şi am aşteptat reacţia ce nu avea să se lase prea mult aşteptată şi ce mi-a desfiinţat pur şi simplu cadrul. Cascada mea nu avea cap şi nu avea coadă, era un subiect aparte, abordat însă banal.

Am băgat la cap şi am revenit la cascadă după vreun an, cu aceste sfaturi în minte şi cu noul DSLR. Am coborât la baza cascadei, i-am dat ocol, căutând unghiul cel mai bun. Am declanşat de câteva ori şi totuşi nu eram mulţumit de rezultat. Vroiam ceva care să transmită un sentiment, o idee, ceva, dar tot nu reuşeam. Am zărit o bancă şi m-am aşezat să mai verific cadrele trase. Tot vizualizând cadrele, la un moment dat, m-am lăsat furat de zgomotul cascadei, privirea căzându-mi pe stândâncile peste care se prăvălea apa, mereu şi mereu. Şi gândul mi-a zburat involuntar la poezia recitată de Moţu Pittiş, pe unul dintre albumele live ale Păsării Colibri şi care sună cam aşa:

Batranii spun ca apa trece
Si spun ca pietrele raman,
Dar lucrul altfel se petrece
Pe vechiul nostru glob batran.
Ca piatra, orisicat de tare,
Se macina si trece stand,
Iar peste trista-i macinare
Doar apele raman curgand.

Acum aveam totul clar în minte. Vroiam să redau trecerea timpului peste stâncile care se bucură de prăvălirea necontenită a apei asupra lor. Am mers la baza cascadei din nou, am setat timpul de expunere la 1/12, cât îmi permitea să trag din mână şi să am efectul mătăsos al curgerii de apă, am cadrat cu căderea apei pornind din colţul stâng, mi-am ţinut respiraţia şi am declanşat. Rezultaul mi-a plăcut foarte mult şi de aceea l-am alăturat imaginilor din portofoliul meu.

Despre timp


2 Responses to “Despre timp”

Leave a Reply