Un vis (pe jumătate) devenit realitate

În timpul liceului, ascultam multă muzică. Dimineaţa, până plecam la şcoală, mai apăsam butonul „play” al casetofonului adus pe şustache de mama din fosta Iugoslavie. Şi, până aruncam blugii pe mine şi un tricou negru, ascultam Guns N’Roses. Sigur, îmi plăceau şi baladele lor, iubite de toată lumea că doar erau la modă, dar şi melodiile lor grele, de genul „Civil War”, „Used to love her” sau „Coma”, „Paradise City” ori „Mr. Brownstone”, „Rocket Queen”, „You’re crazy”, Double takin’ jive”, „Breakdown”, „Locomotive”, „Live and let Die”. Alergam cu ochii minţii până în America, la vreunul din concertele lor, trupul rămânându-mi la ora de franceză, unde visam nestingherit în ultima bancă, având deja numărul regulamentar de note  pentru trimestrul în curs.

La toate chefurile unde mergeam, aveam mereu prin buzunarele blugilor câte o caseta cu Guns, pe care gazdele o puneau la casetofon să scape de gura mea. Eram fan de fan, nu alta. Anii au trecut, am ajuns la facultate, am terminat şi facultatea, iar formaţia mea de suflet nu a mai scos niciun material muzical. La un moment dat, a răzbătut şi până la mine, proaspăt profesor de engleză, vestea că Guns se despărţiseră. Şi nu oricum, ci în binecunoscutul lor stil, cu scandal. Mi-a părut rău, însă aveam acum alte priorităţi. Abia după un număr de ani, când am revenit la obişnuinţa de a asculta muzică, m-am interesat de soarta formaţiei mele preferate din liceu. Aşa am aflat că Axl Rose şi-a arogat numele formaţiei şi a rămas cu clăparul Dizzy Reed, iar restul membrilor formaţiei au plecat, nemaisuportând comportamentul egocentrist al lui Axl. Slash, Duff McKagan, Matt Sorum s-au reunit în formaţia lui Slash, Velvet Revolver, în timp ce Gilby Clark şi-a văzut de cariera solo. Sigur, fiecare are acum câte un proiect solo, însă nu mai au acelaşi succes pe care l-au avut odinioară.

Am ascultat Velvet Revolver, formaţia lui Slash, precum şi ultimul album al lui Axl, „Chinese Democracy”, aşteptat vreo 15 ani, însă nu mai au aceeaşi putere de a subjuga muzical ascultătorul. Se vede că unul duce lipsa celuilalt: Axl, cu creaţia muzicală, iar Slash cu tehnica inconfundabilă de a mânui chitara .

Cu toate acestea, astăzi mi-am luat bilet la concertul din 21 septembrie al GN’R, trezindu-mă peste ani din dulcele vis din timpul orelor de franceză, cu biletele în mână. Din păcate, neputând să ascult vechiul Guns N’Roses, pot spune că mi s-a îndeplinit numai o jumătate de vis. Dar, şi aşa, abia aştept concertul din septembrie.

Acum, cu biletul în buzunar, scotocesc dulapul după tricoul negru cu GN’R, vechea siglă (sic), iar stickul cu muzică din maşină e deja umplut cu toată discografia GN’R.


Leave a Reply