Vara, (cel mai bine e) la ţară…

E vară, e soare, „e” multe lucări prin oraş, în curând „e” şi zilele imnului, cu multă lume pe stradă, grătare sfârâind cu mici, bere în valuri şi alte mijloace de entertainment oltenesc. Pe lângă aceste „minunăţii” se vor mai întâmpla şi niscaiva manifestări culturale, unde este prinsă şi expoziţia de fotografii tridimensionale la care particip şi eu, etno 3D. Va fi o seară specială pe 31 iulie, când muzeele din Râmnic vor avea program prelungit şi vor oferi spre delectare „intelectuală” câteva expoziţii, concerte, mici piese de teatru. În rest, lume multă, distracţie pe măsură şi oameni păşind agale pe străzile oraşului, în răcoarea serilor de vară.

Era o vreme când lumea se dorea la oraş, să vază pe „strada mare”, „trăsuri, femei cochete şi fete, încălţate cel puţin”. Acum, dorinţele parcă s-au răsturnat.  M-aş lăsa bucuros pe mâna vreunei babe cu pretenţii de medic comunal, decât să pun bancnota albastră în buzunarul unui halat alb, cu pretenţii de doctor licenţiat; m-am săturat şi de confortul occidental al vieţii de la bloc. La ţară nu există berărie, cum este aci la oraş şi pe care o recunoşti înainte de a-i citi numele pe vreo casetă luminoasă, după „mirosul acru de pişat”, ce bântuie în juru-i. Şi ce dacă nu-i regie, nu trebe să cari hârţoagele cu roaba pentru vreo autorizaţie, ca să nu mai vorbesc de alte şpăgi. Vreau să beau o cinzeacă proastă, servită de un cârciumar cu şorţul slinos şi care se plânge în permanenţă că-i pune nevasta coarne cu un jendarm. Decât semafoare şi maşini bară la bară, prefer drumul plin de praf şi posteriorul vacilor care dau domol din coadă, în drumul lor spre livadă. Cât despre ţânţarii subţiri la glas, îi prefer pe loc, cocalarilor de pe centru care se laudă în gura mare cu ce sculă au ei şi unde şi-o bagă non-stop. Cel puţin, ţânţarii au la cap scula, care pe deasupra mai e şi minusculă şi nu se laudă cu ce nu au. Iar când se ia câte-o măsură, prefer să aud lumea cum înjură agentul sanitar, decât să aud 120.000 de „primari” care ar fi făcut complet diferit decât ăla de este pus în funcţie ca să facă treaba. Şi fetele… pe fete le prefer desculţe, decât cu lănţişoare legate de gleznă şi cu călcâiele împuţite. Sigur că şi pe la ţară mai sunt fapte care ar putea scandaliza, dar când te pomeneşti că îţi opreşte un „gip” alb sub fereastră şi la 30 de secunde după aceea începe să se hâţâne, ce ai putea zice. Noroc, că toată operaţiunea nu durează mai mult de 45 de secunde cu tot cu dezbrăcat. Cu pictorii aş vrea să merg şi eu la ţară, ca să nu mai văd străzile pavate şi măturate, unde vine cocalaru’ şi aruncă ambalajul de la îngheţată jos, la juma’ de metru de coşul de gunoi. Nu mai vreau nici cinematograf, chiar şi 3D, unde imbecilii îşi arată preferinţele muzicale de la soneriile mobilelor taman în timpul acţiunii, când filmul este mai palpitant. Bine că avem BINGO!

Îmi place Mircea Baniciu până la obsesie, îmi plac cântecele lui şi cred că pot fredona 80 % din cântecele sale, dar cu „Viaţa la ţară”, am început să nu mai fiu de acord de ceva timp. Poate că m-am făcut ţăran între timp, dar mai bine aşa decât un infatuat de oraş care ştie totul şi care nu poate înţelege că mai există şi alte persoane pe lângă persoana lui, „ombilicul lumii”.  Şi care nu înţelege că propriul interes nu poate să fie chiar întotdeauna deasupra interesului celorlalţi. Bunul simţ ar trebui să te edifice când să îţi iei interesul personal şi să-l laşi un pic deoparte…


Leave a Reply