Iun 30 2010

Vernisajul „etno 3D”

Ziua de 25 iunie a fost o zi specială, atât pentru mine, cât şi pentru prietenii mei, Cătălin Colniceanu şi Bobiţă Cătuşanu (LA MULŢI ANI, PRIETENE – Astăzi e ziua taaaaa/Zi frumoasă ca tineeeee…), deoarece ne-am vernisat expoziţia de fotografie tridimensională, etno 3D. Nu acesta a fost motivul principal al bucuriei noastre, ci faptul că am putut citi pe feţele celor prezenţi la vernisaj încântarea când ne priveau fotografiile. Acesta este cel mai tare sentiment, ce nu poate fi egalat de niciun titlu ori medalie ori alt lucru de acest gen. Ce a fost acolo vă invit să urmăriţi în cele ce urmează, în materialul realizat de unul din partenerii noştri media, televiziunea VTV.


Iun 23 2010

Invitaţie „etno 3D”

Pregătirile pentru vernisajul expoziţiei fotografice tridimensionale sunt la stadiul de ultime detalii, aşa că…


Iun 20 2010

Despre „etno 3D”, la VTV

Ieri, după ce ne-am revenit din starea de ROCK 100%,  datorată granzilor de la  Aerosmith, am pornit spre VTV, unde am dezvăluit câte ceva despre expoziţia noastră al cărei vernisaj va fi vineri. Nu mai este mult, am intrat în linie dreaptă cu vernisajul, iar acest lucru se poate observa în partea dreaptă unde sunt numărate atât zilele, cât şi secundele până la marele eveniment.

Aşadar, ieri am înregistrat emisiunea, iar astăzi aceasta a fost difuzată începând cu ora 17.00. Am „scăpat” numai câteva detalii, surprizele păstrându-le pentru vineri.


Iun 19 2010

Aerosmith – Live în Bucureşti

Având în vedere că se apropie ziua mea, am avut parte zilele trecute de o surpriză de proporţii, când am venit acasă şi am găsit pe birou, lângă laptop, două bilete la concertul Aerosmith, din Bucureşti, pentru data de 18 iunie. A fost o surpriză de proporţii, la care nu mă aşteptam sub nicio formă şi pentru care îi mulţumesc din suflet soţiei mele.

Am avut o săptămână extrem de agitată, pregătirile pentru expoziţia 3D fiind în toi. Dar, a venit şi ziua mult aşteptată, ziua când aveam să văd live o formaţie cu care am crescut şi pe care atunci când o ascultam în liceu nu îndrăzneam să sper că o voi vedea vreodată live. Dar, iată că încă un vis a devenit realitate şi am avut parte de cadoul perfect pentru ziua mea, mai ales că l-am trăit şi savurat împreună cu prietenii noştri, Anca şi Bobiţă Cătuşanu.

Am plecat dimineaţă către Bucureşti pentru a putea ocupa locuri bune în faţa scenei. La ora 18.oo, eram în faţa porţilor pentru a intra în Zone Arena, locul de desfăşurare a concertului. După filtrele de securitate, am ajuns în locul de unde aveam să urmărim concertul, aproape de scenă, în spatele zonei Golden Ring, din faţa scenei.

La ora 19.00, au început recitalul cei de la RAEMON, o formaţie din noua gardă de muzicieni, dar care cântă foarte fain. Recitalul lor a durat o oră, momentele de maximă intensitate fiind hiturile „Supergirl” şi „Tonight”. A urmat o oră de pauză pentru a permite tehnicienilor Aerosmith să pregătească scena, iar la ora 21 şi câteva minute scena a fost acoperită de un imens mesh negru inscripţionat Aerosmith, iar din boxe a început să se audă Bob Dylan, cu a lui „Everybody must get stoned”.

A urmat apoi o dezlănţuire de energie fantastică. Toţi membrii trupei, deşi trecuţi de 60 de ani, au cântat, au alergat pe scenă, au făcut show. Iar publicul a cântat în permanenţă cu ei, fie că erau rockeri cu părul alb ori adolescenţi, îmbrăcaţi cu tricouri negre. Este uimitor cum o gaşcă de 6 prieteni au strâns la un concert al lor oameni de vârste atât de diferite, dar cel mai grozav lucru pe care l-am văzut la această formaţie a fost plăcerea cu care au cântat. Iar lucrurile pe care le faci din suflet, pentru a-i bucura pe cei din faţa ta vor ieşi întotdeauna excelent.

Din păcate, sunetul a fost extrem de prost, pentru valoarea acestui concert. Cei care au avut biletele în zona din faţa scenei s-au bucurat de un sunet clar, de la imensele amplificatoare de pe scenă. Restul, zona în care mă aflam şi eu, dar şi cei din spatele nostru am „beneficiat” de un sunet „amestecat” din care abia distingeai vocea lui Steven Tyler. Păcat!

Una peste alta, a fost o seară de neuitat, pe care sper să o pot repeta la sfârşitul lunii august, când la Cluj vor veni cei de la Iron Maiden, o altă formaţie de suflet.