Mai 30 2010

Ce faci mâine de grevă?

Ar trebui să încep acest post cu situaţia „maro” a iubitei noastre ţări. Nu! Am ales altceva, ceva care mi-a înseninat zilele trecute. Vă invitam aici să veniţi să savuraţi o discuţie între prieteni, prilejuită de lansarea unei cărţi de excepţie „Strada Brutus, 5bis”, autor Dr. Miron Brucăr, o carte apărută prin grija copiilor autorului, Mirela şi Teodor Brucăr. Este o carte pe care nu o poţi citi pe nerăsuflate, deoarece este o carte precum cafeaua la ibric. Poate comparaţia este forţată, însă aşa cum savurezi o cafea făcută la ibric, aşa citesc şi eu această carte, cu „înghiţituri” mici, cu răgazuri care să mă lase să mă bucur de ceea ce citesc. Şi asta deoarece conţinutul acestei cărţi te poartă într-o lume, pierdută parcă, dar la o distanţă extrem de mică de zilele actuale, de numai câteva zeci de ani. Dar, despre această carte şi lansarea ei, voi vorbi mai târziu, într-o postare dedicată, după ce voi termina de „savurat această minunată cafea la ibric”.

Mă opresc însă la un citat din această carte, care în condiţiile ştirilor de astăzi, are o conotaţie cu totul şi cu totul specială. Astăzi, aproape toate televiziunile au prezentat cazul unui copil de 9 ani, care a murit în spital, internat fiind pentru o „banală” fractură. Cum a fost posibil aşa ceva, nu îmi pot da seama, însă doctorul Brucăr spunea cam aşa  în cartea mai sus menţionată, la pagina 83, „… ca medici, ne iubim bolnavii fiindcă le respectăm suferinţa; din acest subtil amestec de sentimente se naşte umanismul medicului.” Câtă diferenţă faţă de timpurile de astăzi!

Astăzi guvernul ne spune că nu are bani, dar cheltuie saci de bani pentru prostii inutile. Cei care lucrează în sistemul public, aşa numiţii „bugetari” se pregătesc de o grevă generală care să paralizeze întreaga ţară. Preşedintele îi încaieră pe toţi după principiul „divide et impera”. Toate întâmplările zilei te duc cu gândul că te-ai trezit într-o piesă de teatru în care joci rolul nebunului, al celui părăsit de şansă care se pregăteşte, încetul cu încetul pentru marea finală: resemnarea. Şi care ar putea fi soluţia de scăpare?

Este una singură şi este atât de simplă, încât nu o vede nimeni. Aşa se întâmplă cu lucrurile „ascunse” la vedere, nu sunt găsite de nimeni. Aşa este şi rezolvarea tuturor problemelor noastre. Ea se numeşte oglinda din baie şi se foloseşte foarte simplu. Când te duci la budă să te caci, să fii sigur că că nu te va urma nimeni. De aceea se spune că te duci să stai pe tron. Acolo eşti împăratul absolut şi nimeni nu te va deranja din meditaţie. Asigură-te că nu tragi apa şi du-te la oglindă. Acum vine partea cea grea. Nu trebuie să îţi faci griji că vei fi întrerupt, deoarece nimeni nu este dispus să-ţi miroasă rahatul pe care îl faci zi de zi. Aşadar, acum vin întrebările.

Cazul 1. Medic. Am un salariu de doi lei, deci şpaga este justificată. Hai că nu le cer tuturor, dar trebe să cotizeze. Am învăţat 6 ani de facultate şi încă pe atât cu rezidenţiate, specializare şi alte chestiuni de acest gen. Nu trebuie să îmi permit şi eu o vacanţă ca lumea şi un minim de confort? Şi mai este şi situaţia din spitale, cum să îmi fac meseria ca lumea? Dar, oare, când m-a oprit ultima dată un fost pacient să îmi strângă mâna cu putere şi să îmi zică „Pot să vă strâng mâna cu putere numai datorită dumneavoastră, domnule doctor!”

Cazul 2. Profesor. Şi eu am salariu în bătaie de joc, noroc că mă mai scot cu meditaţiile. Trebuie să le suport fiţele tuturor copiilor de baştani care au telefoane de cinci ori mai scumpe decât telefonul meu. Dar, las că îl fac de două trei ori prost în faţa clasei până îşi vor da seama părinţii că trebuie să vină cu el la meditaţii şi se rezolvă problema. La clasă, pentru ce să îmi mai dau sufletul că şi aşa primesc bani puţini. Las’ că mă scot eu altfel. Dar, oare, când m-a oprit vreun tânăr, îmbrăcat la patru ace, doar pentru a-mi spune un singur cuvânt: „MULŢUMESC!”

Cazul … n. Cetăţean obişnuit.  Oooof ce salariu mic am şi nu am cui mă plânge. Eu nu sunt bugetar să pot face grevă. Am o viaţă grea, iar când mă duc la cumpărături. aia de la chioşc e ca şi mine, săraca. Îi dă patroana salariul minim pe economie şi în plus îi mai dă ceva la negru, da’ cu condiţia să nu bată mereu bonu’ în casă. Dar, oare când am luat cu adevărat atitudine ultime oară?

Toate cazurile au acelaşi lucru în comun. Toţi se plâng că au salarii mici. Dar câţi oare pot să îşi răspundă la ultimele întrebări, acolo, în baie, în mirosul ăla, în faţa oglinzii, singuri aparent, dar cu sinele de vorbă. Dar, acolo, poţi trage apa, poţi deschide geamul, lasând aerul proaspăt să năvălească înăuntru şi tu să treci la acţiune. Acţiune care, într-un sfârşit, îţi va aduce răspunsul la aceste întrebări.


Mai 27 2010

Fundaţia „SOUL TO SOUL”, Râmnicu Vâlcea

„ Întreprindere sociala- atelier de croitorie pentru persoane cu dizabilitati”

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial

Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

29 aprilie 2010

Comunicat de presă

FUNDAŢIA SOUL TO SOUL în parteneriat cu ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE COMUNITARĂ VÂLCEA implementează proiectul „Întreprindere socială – atelier de croitorie pentru persoane cu dizbabilităţi”, proiect cofinanţat din FONDUL SOCIAL EUROPEAN prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013,Axa Prioritară 6, Domeniul Major de Intervenţie 6.1.

Proiectul este în a douăsprezecea lună de implementare. Aceasta luna este dedicată încheierii achiziţiilor. De asemenea, activităţile sociale cât şi activităţile de formare profesională sunt curs de finalizare, acestea având un aport deosebit de important în atingerea obiectivelor proiectului. În această lună au fost pregătite formalităţile pentru angajarea beneficiarilor proiectului în întreprinderea socială creată şi în centrul de zi pentru copii.

Urmează ca întreprinderea socială să-şi desfăşoare activitatea cu specific – croitorie. Campania de informare şi mediatizare a proiectului este în desfăşurare, precum şi activităţile de management.

Persoana de contact: Dinică Bogdan – Manager Proiect

Fundaţia Soul to Soul

Tel: 0762.455.399

E-mail: soul17soul@yahoo.com


Mai 25 2010

Aş vrea să te invit…

Am chef să mai stau la o tacla cu cineva. Să povestim, să spunem prostii, să ne prefacem că spunem şi lucruri inteligente, iar atunci când chiar o facem, să ne asigurăm că nu este nimeni pe lângă noi. Am chef să mă întâlnesc cu prieteni, la un ceai, la o cafea, la o vorbă. Cafeaua la ibric, fiartă pe aragaz, acea cafea cu aromă, mi-a ieşit din obişnuinţă şi poate chiar din abilităţi, de aceea renunţ să te invit la cafea. Ceaiul nu ştiu să îl servesc aşa încât să îl poţi savura cum trebuie, deci voi renunţa să te invit şi la ceai.

Aş vrea să te invit, însă, la un eveniment special. Ceva, ce merită savurat, aşa cum se savurează cafeaua la ibric sau poate la nisip, aşa cum se savurează ceaiul negru, cu lapte. Aş vrea să te invit la citit, dar nu orice bazaconii aruncate prin spaţiul virtual, la ceas târziu de noapte, ci ceva tipărit pe hârtie, ceva ce vei savura, cu siguranţă, ceva care are “le parfum d’antan” (parfumul de altădată).


Mai 18 2010

S-a dat drumu’ la proteste! Şi?

Toată lumea este revoltată, toată lumea vorbeşte despre criză şi guvernanţi, toată lumea vrea să spună ceva, dar nimeni nu ascultă. Se vorbeşte mult, mai ales pe la teveu, unde se alternează excelent „breiching niuzurile” cu „toc şourile”, spre marea bucurie a departamentului care vinde publicitatea televizată. Tot poporu’, dacă nu este în stardă, e la tembelizor. Are un simţ aproape masochist să se autoflageleze cu ştiri imbecile despre tranşe de împrumut şi alte tâmpenii din astea. Totul este simplu şi ţine mai mult de bun simţ decât de experţi financiari. Ar trebui să cheltuieşti cât produci şi gata. Restul e gargară.

Am uitat plăcerea savurării unei cărţi bune, a unui film excelent, neapărat european, a plecării pe coclauri pentru a vâna o imagine excelentă.

Gata, nu mai vreau! Mă pun cu burta pe citit, pe descoperit, pe testat diverse modalităţi de expunere. Şi sunt sigur, că voi fi mai câştigat aşa, o să vedeţi. Iar, dacă simt cuţitul cum îmi intră  în os, pentru că mi-a străpuns demult carnea, îmi fac bagajele şi mă car. Şi las pe ultimul prost care rămâne aici să stingă lumina. Sper, însă să nu fiu eu ăla. :)