Un Paşte cu dragoste!

Timpul trece fantastic de repede sau, de fapt, nu mă mai bucur de el aşa cum făceam odinioară, copil fiind. Acum totul s-a comprimat în aşa fel încât abia îmi mai rămâne timp pentru lucrurile strict necesare şi care, din păcate, nu ţin absolut deloc de suflet. Din când în când, însă, se mai întâmplă câte o răsturnare de situaţie, care te face să te simţi din nou viu şi departe de grijile cotidiene.

Lunea trecută, când m-am trezit, în minte mi-a venit aceeaşi stare de început de săptămână. Nici prin cap nu îmi trecea că voi face altceva decât lucrurile uzuale pe care le fac în fiecare luni: ore, alergat la bancă, plătit una alta şi planuri pentru săptămâna în curs. Dar, lucrurile s-au schimbat brusc. Pe la prânz, mă sună Bobiţă şi mă întreabă dacă vreau să merg cu el şi cu Teodor la concertul de jazz, de la Teatrul Anton Pann. M-a luat efectiv pe nepregătite şi parcă îmi venea să îl refuz. Dar, într-o doară, i-am zis: „Hai că vin, că doar n-o fi foc!”. Nu prea am nicio legătură cu jazz-ul, dar, seara, când spectacolul a început, m-am trezit că piciorul meu ţinea involuntar ritmul melodiei de pe scenă. Uşor, uşor am fost acaparat de tot ceea ce se întâmpla în sală, iar principalul motiv pentru care s-a întâmplat acest lucru a fost dragostea pentru muzică a celor de pe scenă. Dragoste care s-a transmis în sală.

Aşa se întâmplă, din păcate. Nu mai este timp pentru lucrurile care ţin de suflet, decât aşa pe fugă şi pe nepregătite. Aşa a fost şi o postare a prietenului meu Teodor, care mi-a produs o deosebită plăcere să o citesc şi care mi-a atins o coardă a sufletului. „Antecamera mântuirii” a fost iarăşi un pansament fugitiv pentru suflet, citit într-o pauză de cafea, dar care mi-a rămas în minte pentru câteva zile. Şi care m-a făcut să mă gândesc la Săptămâna Mare şi la semificaţia Sărbătorii de astăzi. De ce a coborât Iisus din Împărăţia Cerurilor, de ce a suferit pentru noi, de ce S-a lăsat crucificat dacă nu din dragoste pentru noi. Lumea însă parcă a luat-o razna, iar dacă aprinzi televizorul rişti să te îmbolnăveşti de ceea ce vezi şi auzi.

Chiar acum, în Săptămâna Mare, s-au întâmplat tot felul de violenţe, care mai de care mai năucitoare. O fată a fost bătută crunt de prietenul ei pentru vina de a avea un părinte care vroia să o protejeze de răutăţile lumii subterane, un bătrân a fost bătut de un şofer grăbit pentru că mergea prea încet pe aleea dintre blocuri şi care a decedat câteva ore mai târziu, iar exemplele pot continua. Dar, dacă în loc să îi care pumni, şoferul prea grăbit s-ar fi oferit să îl ducă pe bătrânel cu maşina la piaţă sau unde avea omul treabă, acum o nepoţică s-ar fi bucurat de zâmbetul cald al bunicului ei. Asta ar fi însemnat dragoste pentru cel de lângă tine, pentru semenul tău.

Şi dragostea ar trebui să fie în sufletele fiecăruia dintre noi, acolo unde trăim. Cu dragoste îţi poţi face şi meseria, din dragoste îţi poţi ajuta şi semenii, din dragoste ai renunţa la nervi şi ai ceda locul din autobuz, cu dragoste ai putea să schimbi lumea.

De aceea, vă doresc tuturor un Paşte fericit, care să vă inunde sufletele cu dragoste. Şi să fim sănătoşi!


Leave a Reply