Am depăşit producţia de gogoşi

Mă gândeam astăzi la melodia pe care să o pun în bara laterală şi fiind sub impresia campaniei recent declanşate în oraş, m-am oprit la o melodie a lui Alexandru Andrieş. Se încadrează perfect în peisajul contemporan, deşi a fost comupusă cu câteva zeci de ani în urmă.

Pe vremea aceea, comunism fiind, toată lumea muncea cu spor, se depăşeau planurile şi nu se făcea nimic. Mă refer strict la sferele înalte, cele de conducere, care erau pătrunse de munca pe care o făceau şi când era ceva concret de făcut taman atunci cădea o şedinţă la centru şi plecau. Iar măgăreaţa, tot pe ăla micu şi sfrijitu’ cădea. Ăsta micu’, pentru că avea bun simţ, era călărit de oportuniştii care vânau cu deosebită abnegaţie posturile de conducere, fiind în stare să calce efectiv pe cadavre ca să ajungă în posturile respective.

Acum, în vremurile de astăzi, s-a mai schimbat ceva, în sensul că mai prinde câte unul cu bun simţ o poziţie de conducere, dar nu durează mult până când este devorat. Şi cel mai trist, este faptul că acel om este devorat de ai lui, de cei cu care ar trebui să facă echipă. Concepte gen munca în echipă, conducere prin obiective, împărţirea responsabilităţilor şi respectarea lor sunt bune numai de trecut în „siviu”.

Nu există astfel de lucruri în realitate. Se merge pe ideea „Dumnezeu cu mila!” Grangurii mari pleacă la şedinţe unde se analizează, se dicută şi se taie în carne vie, iar toată munca, inclusiv cea a conducerii, tot sfrijitul ăla mic o face. Poate aşa e normal să fie. Fiecare dintre cei care trag pe brânci trebuie să ţină în spate cel puţin un pensionar şi vreo doi trei şefi inutili. De aceea, mi-a venit în minte „Dracula Blues” a lui Andrieş.


Leave a Reply