Apr 22 2010

Oboseală

Oboseala te cuprinde. Îţi blochează toţi muşchii. Te paralizează. Îţi blochează creierul în ciuda cafelei pe care o bei în speranţa unei mult râvnite prospeţimi intelectuale. Încerci şi un energizant. Nimic! Nicio parte a corpului nu te mai ascultă, nici măcar mintea. Trebuie să te opreşti şi pace!

De aici drumul se bifurcă.

Prima variantă: Te uiţi în spate şi vezi că ceea ce ai realizat îţi umple sufletul de bucurie, dar mai ales de satisfacţia aceea care te motivează să mergi mai departe.  Te opreşti din drum, preţ de două clipe, savurezi acest moment, pentru ca, mai apoi, să te avânţi din nou la luptă. Iar lupta ţi se va părea mai uşor de câştigat. Ori,

A doua variantă: Aceasta este şi varianta otrăvită, care, în funcţie de doza de otravă, te poate ucide ori te poate pune în genunchi ori te poate scoate din peisaj ori, dacă eşti îndeajuns de tare, te întăreşte şi mai tare. Depinde de cum o iei! Importanţi sunt prietenii ori „prietenii” care te ajută să ţi-o iei, care ştiu să te împingă de la spate, acolo unde vor ei. Sau poate tu.

Oricum ar fi, oboseala este benefică. Îţi arată că este momentul să te opreşti, să savurezi un ceai ori o cafea şi să te bucuri de zorii unei noi zile!


Apr 13 2010

Noroc cu politicienii ăştia!

Astăzi avem concert. E un concert din acela de campanie electorală cu genuri de muzică diferite, adunate pe aceeaşi scenă, organizat de un partid politic. Oricum, mi se rupe de acel partid, ca de toate partidele, de altfel. Mă voi duce pentru că va cânta Antract şi chiar nu vreau să pierd concertul lor, cum nu vreau să pierd niciun concert rock în oraşul acesta. S-au lăudat unii că ar reînvia „Constelaţii Rock” şi sunt curios dacă se vor ţine de cuvânt. Dacă nu se vor ţine, oricum suntem pe aici să îi bălăcărim pe bloguri.


Apr 9 2010

Am depăşit producţia de gogoşi

Mă gândeam astăzi la melodia pe care să o pun în bara laterală şi fiind sub impresia campaniei recent declanşate în oraş, m-am oprit la o melodie a lui Alexandru Andrieş. Se încadrează perfect în peisajul contemporan, deşi a fost comupusă cu câteva zeci de ani în urmă.

Pe vremea aceea, comunism fiind, toată lumea muncea cu spor, se depăşeau planurile şi nu se făcea nimic. Mă refer strict la sferele înalte, cele de conducere, care erau pătrunse de munca pe care o făceau şi când era ceva concret de făcut taman atunci cădea o şedinţă la centru şi plecau. Iar măgăreaţa, tot pe ăla micu şi sfrijitu’ cădea. Ăsta micu’, pentru că avea bun simţ, era călărit de oportuniştii care vânau cu deosebită abnegaţie posturile de conducere, fiind în stare să calce efectiv pe cadavre ca să ajungă în posturile respective.

Acum, în vremurile de astăzi, s-a mai schimbat ceva, în sensul că mai prinde câte unul cu bun simţ o poziţie de conducere, dar nu durează mult până când este devorat. Şi cel mai trist, este faptul că acel om este devorat de ai lui, de cei cu care ar trebui să facă echipă. Concepte gen munca în echipă, conducere prin obiective, împărţirea responsabilităţilor şi respectarea lor sunt bune numai de trecut în „siviu”.

Nu există astfel de lucruri în realitate. Se merge pe ideea „Dumnezeu cu mila!” Grangurii mari pleacă la şedinţe unde se analizează, se dicută şi se taie în carne vie, iar toată munca, inclusiv cea a conducerii, tot sfrijitul ăla mic o face. Poate aşa e normal să fie. Fiecare dintre cei care trag pe brânci trebuie să ţină în spate cel puţin un pensionar şi vreo doi trei şefi inutili. De aceea, mi-a venit în minte „Dracula Blues” a lui Andrieş.


Apr 7 2010

Mi-e dor de ieşit la pozat

Ultima perioadă a fost fără fotografie. Poate săbătorile Pascale, poate lipsa de chef, poate astenia de primăvară m-au ţintuit, pe rând şi toate o dată,  într-un fel de paralizie a inspiraţiei. Nu am mai reuşit să ies la fotografiat cu inspiraţia la mine. Poate a plecat, s-a dus undeva unde este mai bine pusă în valoare şi invocată. Pe strada mea, încă mai plouă. Şi ascult Cargo, cu Kempes, care le zicea atât de bine… Şi Baciul le zice super, dar parcă ar fi fost mai mişto dacă erau amândoi.

Dar, sper să mă răzbun cât de curând! Vremea s-a încălzit şi este numai bună de ieşit la o „pozăreală”. Noroc cu prietenii care mă sună şi trag de mine!