Între noapte şi zi

Eram acum vreo doi ani prin Braşov, împreună cu familia într-o mică vacanţă şi îmi doream să pun aparatul la ochi şi să fac cât mai multe cadre bune, poate chiar fotografii. Puneam aparatul la ochi şi mă gândeam „Oare să declanşez?” Dar renunţam de fiecare dată, fiindcă nu îmi plăcea cum reuşeam să compun cadrul. Îmi veneau în minte toate regulile pe care le citisem pe internet. Şi mai era obsesia „cadrului care nu spune nimic, poza banală”.  La un moment dat, începusem chiar să mă enervez. Nu aveam timpul necesar să gândesc cadrul, compoziţia, respectând toate regulile pe care le citisem. Ai mei trăgeau de mine să mergem, eu vroiam să declanşez.

Eram gata să pun aparatul în geantă şi să spun gata, renunţ, nu sunt în stare să fac fotografie şi gata. Dar, tocmai atunci, am văzut nişte felinare care formau o diagonală foarte faină. Şi mai erau şi trei pornite, iar celelalte erau oprite. Am cadrat atunci, facând focusul pe primul felinar. Am reglat repede diafragma cât mai deschisă pentru un câmp de profunzime mic şi am declanşat. Acasă nu a mai fost nevoie să fac prea multe corecţii, numai să pun titlul, pe care îl aveam deja în minte din momentul declanşării.

Atunci mi-am dat seama că aplicarea tuturor regulilor pe care le citisem cerea doar extrem de multe declanşări, adică experienţă. Când ieşi la fotografiat, du aparatul la ochi, vizualizează cadrul şi gândeşte-te dacă merită să declanşezi. Dacă nu, opreşte-te! Autocenzurează-te!


Leave a Reply