De ce „Mişcarea de rezistenţă”

Încă de pe blogul trecut, am pus sigla „Mişcării de rezistenţă”, ca singură alternativă la porcăria zilelor de astăzi. Am pus şi imperativul „Noi vrem respect”, care însă s-a pierdut undeva pe drum. Amândouă sunt/au fost campanii de presă, pornite de două trusturi de presă, din motive strict comerciale ori de marketing, adică aducătoare de surplus bănesc. Prima campanie, respectiv „Mişcarea de rezistenţă” este a trustului care editează „Jurnalul Naţional”, iar cea de-a doua a apărut, cu toate elementele cuprinse în orice manual de marketing pentru a atrage un public ţintă, ca reacţie la campania celor de la Jurnalul.  Ceea ce le diferenţiază este ceea ce au devenit ele. Dacă „Mişcarea de rezistenţă” nu mai este a celor care au pornit-o, fiind îmbrăţişată de tot mai mulţi oameni, pornind fiecare o „rezistenţă” a sa prin artă, literatură, muzică, de fapt, cultură, în general, cealaltă campanie s-a pierdut undeva la coşul de gunoi al campaniilor de presă eşuate.

Mi-a plăcut conceptul celor de la Jurnalul şi mi-am dat seama că de fapt aceasta este una dintre soluţiile de a ne ţine la adăpost de tot ceea ce se întâmplă urât în viaţa noastră. În numele „informării publicului, deoarece un public informat este un public puternic”, pe canalele de ştiri se petrec tot felul de grozăvii: „violuri, crime, iar sexele-s în vitrine”. Iar emisiunile de ştiri fac loc unor false personalităţi, care vin cu false valori.  Şi dintr-un public informat, deci puternic, cum zic ei, ajungem încet, dar sigur, un public imbecilizat, la graniţa tot mai subţire cu depresia. Şi care ar fi soluţia? O „rezistenţă” a fiecăruia dintre cei care compun marele public în faţa agresiunilor nemiloase, în faţa non-valorii, în faţa manelizării intelectului.

Ajungi acasă de la servici, după o zi în care ai întâlnit o grămadă de imbecili, pe stradă, în propriile maşini, la volan, în instituţii, în firme, prin spitale, prin şcoli şi te mai miri pe unde. Iar tortura continuă şi acasă. Dai drumul la televizor şi retrăieşti aceleaşi porcării. Nimic din viaţa reală nu mai este ca în reclamele sau telenovelele acelea cu familiile perfecte  care, deşi se mai ceartă pe aici pe alocuri, se împacă şi se cupleaza care cu care. Nu ai scăpare!

Oare? Dacă ai închide televzorul, ai pune mâna pe o carte, ori ai ieşi la o expoziţie, ori ai merge la teatru sau cinema, ori ai pune mâna pe o chitară şi ai porni cu câteva acorduri o seară specială? Şi dacă pe lângă tine ar mai fi şi nişte prieteni, totul s-ar transforma în „rezistenţa” ta în faţa porcăriei cotidiene.

Am fost astăzi la un cvadruplu eveniment, la Teatrul Anton Pann, în centrul oraşului. Antractul au sărbătorit astăzi 26 de ani de activitate muzicală, şi-au lansat albumul Antract 25 LIVE şi au susţinut un superb concert electro acustic, iar postul de radio Magic FM şi-a lanasat staţia locală, din Râmnicu Vâlcea. Concertul, desfăşurându-se la teatru, a avut o introducere demnă de o piesă de teatru, desprinsă din viaţă, din păcate. Decorul a fost o sufragerie normală, ca orice sufragerie, din care nu putea lipsi nelipsitul instrument de tembelizat, pe numele său televizor. Pornit pe ştiri ori talk-show-uri, acest obiect, denumit odinioară,  nu ştiu de ce, „cutie magică”, îşi făcea treaba, adică aruncarea celui din faţa lui, aflat în fotoliu, într-o stare vecină cu nebunia. Iar, Bobiţă, la un moment dat, face cel mai normal lucru cu putinţă: îl închide, îi ia maul, îi dă în cap, la figurat, desigur. Şi intră şi ceilalţi membri ai formaţiei şi concertul începe.

De fapt, nu a fost niciun concert. A fost o seară perfectă, petrecută între prieteni, departe de televizor, departe de porcării. Au cântat băieţii cu aceeaşi plăcere cu care, cred eu, cântau în primii ani. Şi s-a văzut. A fost o seară perfectă care m-a făcut să uit de criza economică, de lupta care începe mâine să adun banii de cheltuieli, impozite şi salariu, de imbecilii cu care, vrând nevrând voi intra în contact. Şi cred că şi ei au uitat de problemele lor pentru o seară. Iar mâine dimineaţă mă voi trezi cu alt chef de viaţă şi asta datorită în cea mai mare parte lor, ANTRACT-ului, lucru pentru care le mulţumesc.

Astăzi aşa am „rezistat” porcăriei. Săptămâna trecută, a fost fotografia cea care m-a scos din cotidianul cenuşiu. Săptămâna viitoare nu ştiu ce va fi, dar cu siguranţă va fi. Aceasta este „Mişcarea mea de rezistenţă”. Nu are aceeaşi formă ca „mişcarea lor”, dar esenţa este aceeaşi: REZISTENŢA în faţa tuturor lucrurilor care aduc tristeţe în suflet, disperare după o normalitate „normală” şi uciderea a ceea ce înseamnă să fii OM.

Dar, rămânând OM, vei preţui fiecare lucru mărunt din jurul tău, dar mai ales pe cei dragi. Iar astăzi, 8 Martie, pe lângă florile pe care i le-ai dat, te duci şi, sărutând-o cu foc, îi vei spune cu inima: „LA MULŢI ANI!”.


3 Responses to “De ce „Mişcarea de rezistenţă””

  • horhhe Says:

    Felicitari bre, pentru noua fatza, chiar profesinala ar zice io`.spor pe mai departe.

  • Bobita Catusanu Says:

    Ma bucur mult ca am reusit sa transmit emotie prietenilor nostri din sala. Este de fapt ceea ce am incercat sa creem…emotie si stare de bine. Noi pe scena ne-am simtit extraordinar pentru ca am reusit sa strangem in „sufrageria” nostra prietenii cu care sa cantam M-am obisnuit ….

  • Teodor Says:

    Da, a fost o seara MAGICa! M-am bucurat de muzica, de prieteni si de placerea de a fi impreuna. Pentru 60 de minute „drogul” si-a facut efectul. Uite asa, mai scuturam de pe suflete zgura si cenusa depuse pe suflete timp de o zi, un an sau un veac (cazul meu…).

Leave a Reply