EUGEN BELIVAC

Se pare că săptămâna aceasta va fi una deosebit cu două concerte super tari pentru oraşul acesta. Primul a fost luni, ANTRACT-ul făcându-mi o seară perfectă şi nu numai mie, reacţiile celor prezenţi fiind în unanimitate la superlativ. Mi-am luat porţia de rock pentru o bună perioadă de timp, conştient fiind că, prea curând, micul orăşel provincial, în care îmi duc existenţa, nu va mai pupa un astfel de concert rock. Dar… cine ştie!

Acum, însă e rândul blues-ului să fie vedeta oraşului. Şi nu orice fel de blues, ci unul de cel mai greu calibru, atât la propriu cât şi la figurat. “Uriaşul” cu suflet sensibil, “copilul” teribil al blues-ului, venit de aiurea de prin Europa să îi năucească pe americani la ei acasă, va concerta la Râmnicu Vâlcea, iar gazdă va fi Filarmonica de stat “Ion Dumitrescu”. Astăzi, după o zi destul de “maronie”, am plecat de la birou ţintă spre Filarmonică să iau bilete la acest concert. Iar acum, pe seară, am lângă mine biletele şi, uitându-mă înapoi la ziua de astăzi, parcă nu mai este chiar atât de maronie.

Ei bine, cine nu cred că am “belet”, iată aici dovada.

Aşadar, cui îi place blues-ul şi vrea să petreacă o seară cu adevărat specială, este invitat (pe bilet, desigur) sâmbătă, 13 martie 2010, ora 19.30, la Filarmonica “Ion Dumitrescu” la concertul AG Weinberger, concert din cadrul Turneului Interzis FM.

O iarnă frumoasă, acum doi ani. Bunul meu prieten constănţean, Cristian Mereuţă, era în vizită pe la Vâlcea, fiind găzduit de “sfătuitorul” nostru într-ale fotografiei, Ioan Ciobotaru. Într-o zi de un cenuşiu depresiv, reflectat  de blocurile triste şi accentuat de trotuarele lipsite de zăpadă, am hotărât să pornim tustrei la o tură de fotografiat pe lângă oraş.  Ştiţi dară cum sunt constănţenii, ar da marea să vadă o bucată de stâncă, aşa cum şi noi dăm stânca pe marea lor. Ne-am urcat în maşină şi am pornit spre Valea Cheii, pe lângă Olăneşti. De cum am lăsat satul în urmă, zăpada a început să ne încânte ochiul, ştergând cenuşiul oraşului. Am mers cu maşina atât cât ne-au permis cauciucurile de vară cu care eram dotat. Am găsit un refugiu pentru a lăsa maşina cât mai ferită de mastodonţii care coborau din munte cu cadavre ale copacilor tăiaţi de câteva zile şi am coborât lângă râu. Am tras câteva cadre de probă, dar nu se lega mai nimic.

Deodată, muza, care probabil stătea undeva retrasă şi mustăcea, m-a tras de mânecă şi mi-a şoptit să îmi iau rucsacul cu filtre şi trepiedul din portbagaj, fiindcă sigur se va lega ceva. Ascultător, mi-am adus echipamentul lângă râu, încercând să fac mai multe lucruri în acelaşi timp. Să întind şi trepiedul, să am grijă şi de husă să nu cadă. Iar inevitabilul s-a produs. Husa a căzut în zăpadă. M-am aplecat şi am ridicat-o, dar exact în acel moment am văzut un bolovan, dialogând parcă cu o rămurică de-a dreptul îngheţată. Şi această scenă se desfăşura în mijlocul râului care îşi vedea liniştit de drum, printre alţi bolovani şi alte crengi îngheţate.

Era cazul pentru o expunere lungă, pentru a scoate în evidenţă această scenă. Pentru aceasta, era nevoie de un filtru de densitate neutră (Neutral Density, factor 8x), folosit pentru a mai absorbi din lumina de afară, diafragmă cât mai închisă pentru a lungi timpul de expunere şi, desigur, trepied. Am montat aparatul, am înfiletat filtrul ND, tremurând din toate încheieturile (senzaţia de frig este întotdeauna amplificată iarna de curenţii de pe râu), am setat diafragma la f22 şi am văzut că timpul de expunere ajunge pe la 20 de secunde şi am declanşat. Ceea ce a ieşit se poate vedea mai jos. Nu a fost nevoie să fac prea multe prelucrări, doar un mic crop şi câteva corecţii de culoare.

La întoarcere, ne-am oprit la dl. Ciobotaru pentru o ţuică fiartă care ne-a scos tot frigul din oase, fiind făcută magistral de doamna Sanda. A fost cu mult mai bună decât cea de la cârciuma unde fusesem cu o zi înainte şi unde lăsasem o căruţă de bani. A fost o zi excelentă, în care am testat şi filtrul ND, atât de mult aşteptat şi de mine, dar şi de Cristi, şi care era cât pe ce să ajungă la Constanţa.