Feb 10 2010

În vizită, pe uliţa copilăriei

Muzeul Satului din Bujoreni este un loc de care mă leagă multe amintiri, atât personale cât şi din punct de vedere al fotografiei. Aici am reuşit primele imagini, privind „fotografic” prin vizorul aparatului.  Acestea au fost primele mele fotografii conştiente, la fel cum fiecare dintre noi are primele amintiri conştiente.

Mergând pe uliţele din muzeu, am văzut la un moment dat acest drum. Aveam aparatul pe film, deci puteam spune că eram deja la nivelul superior, cel al SLR-ULUI (Single Lens Reflex). Am dus aparatul la ochi, încercând să compun cadrul cât mai bine. Am căutat să sprijin colţul cadrului pe marginea drumului şi să îi dau profunzime, lasând drumul să „conducă” ochiul prin sat. Am apăsat declanşatorul, jumătate de tură, cât să focalizez, dar mi-am dat seama că diafragma era prea deschisă. De fapt, m-a atenţionat aparatul. Eu vroiam un câmp de profunzime mare, aşa că trebuia aleasă o diafragmă închisă. Am setat diafragma la f11 şi am declanşat. După ce am adus filmul de la developat şi scanat şi l-am vizualizat pe computer, mi-am dat seama că imaginea era supraexpusă. Aşa că am deschis Photoshop-ul pentru mici corecţii, în special Highlights, doar pentru asta este şi Photoshop-ul.


Feb 8 2010

E bine câteodată să şi plângi!

Zilele acestea a fost re-lansat celebrul cântec „Everybody hurts”,  al celor de la REM, cântat de mai multe staruri britanice şi americane şi menit să sensibilizeze întreaga lume în faţa dramei din Haiti. M-a lăsat fără cuvinte. Şi nu numai…

Dar nu m-a lăsat fără reacţie. Cel puţin atât:

SMS 848 – 2 Euro/apel în reţelele Orange, Vodafone şi Cosmote. Servicii oferite gratuit. Nu se percepe TVA. Linii deschise între 22 ianuarie-23 februarie 2010.”


Feb 5 2010

Fereastra bătrânilor

Anul 2007 este unul special pentru mine, deoarece am iniţiat prima întâlnire a forumului meu de suflet. Pe acest forum, am învăţat multe despre fotocompoziţie, despre mesajul pe care trebuie să îl transmită o imagine, despre tehnică foto, gen apertură sau prioritate de timp. Şi m-am împrietenit cu o mulţime de oameni, complet diferiţi ca profesie, dar cu aceeaşi pasiune, şi anume fotografia. Am mers împreună la Muzeul Satului de la Bujoreni, am tras foarte multe cadre, vreo 200, dar din acea ieşire, mie mi-a plăcut o singură imagine.

Am văzut această casă extraordinar de mică, dar cu o poveste aparte. Am pus aparatul (pe vremea aceea lucram cu un compact HP 945) în poziţie de declanşare şi am declanşat. O dată, de două ori, de cinci ori. Imaginile, în majoritatea lor, erau banale. Nu spuneau nimic. Până în momentul când am dus aparatul la ochi şi am privit prin vizorul digital al HP-ului meu. Parcă totul în jurul meu se vedea altfel. Reuşeam de această dată să compun altfel cadrul, în minte. Am schimbat punctul de staţie de două – trei ori până am observat reflexia din fereastră. Am recompus cadrul folosindu-mă de scândurile orizontale ca linii de fugă şi am declanşat. Iată ce a ieşit.