„Din suflet, pentru suflet”, o nouă expoziţie

Fotoclubul   „Floarea de colţ” vrea să recupereze timpul de inactivitate expoziţională şi vă propune o nouă expoziţie, de această dată un pic altfel, o expoziţie făcută din suflet pentru suflet, o expoziţie la care vă invităm să participaţi în primul rând cu sufletul. În iureşul cotidianului prezent, trebuie să ne oprim un pic şi să ne îndreptăm ochii şi sufletul înspre cel aflat în suferinţă, înspre cel mai puţin norocos decât noi. Nu trebuie mult, o clipă de compasiune, o vorbă bună, un mic ajutor şi lumea lui se va schimba.

Fotoclubul „Floarea de colţ” împreună cu River Plaza Mall din Râmnicu Vâlcea vă invită  sâmbătă, 20 februarie, anul curent, la etajul I al acestui centru comercial, să participaţi la expoziţia fotografică cu vânzare „Din suflet, pentru suflet”, în sprijinul Fundaţiei „Soul to Soul” – Râmnicu Vâlcea. Toate fondurile obţinute din vânzarea fotografiilor vor fi donate acestei fundaţii, iar persoanele interesate să sprijine această fundaţie pot completa la faţa locului Fişa 203, prin care pot direcţiona un procent de 2 % din impozitul pe salariul de anul trecut şi reţinut deja de stat, către această fundaţie.

Expun la această expoziţie: Anca Băduţ, Mircea Băduţ, Eugeniu Belivac, Bobiţă Cătuşanu, Ioan Ciobotaru, Cătălin Colniceanu, Victor Dumitrescu, Zaharia Dumitru, Trestian Găvănescu, Laurenţiu Holerga, Cristian Lăzărescu, Siţa Lixandru, Cătălin Nimigeanu, Claudiu Niţă şi Gabriel Ungureanu.


One Response to “„Din suflet, pentru suflet”, o nouă expoziţie”

  • Anonim Says:

    Este surprinzator si imbucurator faptul ca mai exista oameni care se gandesc la semenii lor aflati in suferinta; FELICITARI si mult succes!

Leave a Reply