Cu sufletul greu, în sfârşit acasă!

Caniculă. Totul se topeşte în jur şi nicio şansă nu ai să scapi de potop. Poate doar seara…  Telefonul începe să zbârnâie. Nu mai poate nici el suna normal. Aud vocea lui Ioan Ciobotaru, unul dintre mentorii mei în ale fotografiei, alături de Cristian Chitaru şi Viorel Anghel, care mă invita să merg repede până la el acasă că avea o urgenţă cu mine. Şi POC închide telefonul. Îmi fac curaj să ies prin cuptorul de afară şi în 10 minute sun la uşa apartamentului de unde se auzea un fel de muzică. Îi spun un fel de muzică, pentrucă nu era o muzică obişnuită, era muzică „pour les connaisseurs”.  Intru în camera cu computerul, unde, surpriză: Cristian Chitaru, bucureşteanul-prahovean, era cufundat într-o carte cu coperţi deschise la culoare. Zicea ceva despre un anume, Tarkovsky. Mai citisem acest nume pe forum, însă nu înţelegeam ce anume prvocase o asemenea dispută între cei doi amici, încât să aibă nevoie să mă cheme pe mine, cel care abia desluşea tainele fotografiei să îi luminez. Dar, curând mi-am dat seama. Motivul adevărat al vizitei mele acolo era o vizionare Tarkovsky, ca să ştiu despre ce vorbesc atunci când deschid gura pe forum. Nu mai povestesc aici ce sentimente am putut să am văzând primele cadre ale Nostalghiei. Compoziţie perfectă, lumină perfectă, totul perfect. Divin de perfect. Au fost două ore incredibile.

Am ajuns acasă cu gândul la Tarkovsky, cu gândul la cartea pe care o citea Cristian Chitaru, „Viaţa ca un film”. Am răscolit internetul repede şi am văzut-o pe undeva pe la Iaşi. Am comandat-o şi în trei zile eram în posesia ei. Am început s-o citesc, s-o gândesc, s-o simt. Simboluri prin imagini, imagini pline de simboluri. Am reuşit să o citesc în câteva săptămâni. De fapt nu am citit-o. Am gândit-o. Am studiat-o. Am descoperit, în această carte, o mulţime de simboluri. Cel care m-a răscolit pe moment a fost simbolul casei şi despre ceea ce înseamnă „acasă”, oricât de ne-vilă ai avea, oricât de ne-tencuită ar fi. „Acasă” tot „acasă” rămâne, oricât de fiu rătăcitor ai fi, oriunde ai rătăci, tot „acasă” te întorci să te redescoperi. Tot pe moment, mi-am adus aminte şi de cadrul de mai jos, pe care l-am luat la Muzeul Satului, din Sibiu. Era o căsuţă mică, dar nu ştiam cum să o pun în valoare. Doi paşi la stânga mi-au asigurat compoziţia cea mai bună. Am optat pentru varianta alb-negru, pentru a scoate în evidenţă atmosfera apăsătoare, a unui suflet apăsat de griji, dar, care este, în sfârşit, acasă. Acolo unde este „ACASĂ”.


One Response to “Cu sufletul greu, în sfârşit acasă!”

  • Ioan Ciobotaru Says:

    E târziu, e o noapte grea de februarie, televizorul uitat deschis imi face semne printre pleoapele grele de somn, e târziu după miezul noptii, deschid pleoapele buimac, somnul îmi zboară instantaneu, dormisem vreo două ore cu vise agitate, februarie aiurit cu ploi-zăpezi (sau invers?) îşi iţeşte umbrele prin geamul uşor aburit, lampa-carte e şi ea aprinsă, mă ridic cu gândul să…să ce? – a, da, să beau un pahar cu apă, ies din dormitor cu mers încet, legănat, nesigur, aud o uşă deschizâdu-se la celălalt dormitor, parcă văd cu coada ochiului o siluetă, îmi văd de drum spre bucătărie, trec pe lângă sufragerie unde Mihai se uită la tv cu laptopul în braţe, trec pe lângă camera calculatorului unde o văd pe Sanda cu ochii în monitor, luminile aprinse, ora unu şi din noape, ce-or avea de nu s-au culcat, nu ştiu, ajung în bucătărie, îmi torn apa în pahar, uşa se deschide şi intră silueta cu ochii lipiţi – nici tu nu dormi Ina?, îmi răspunde cu un zâmbet abia schiţat, îşi aprinde o ţigară, toată casa e-n picioare, e sămbătă deja, beau apa, pornesc spre dormitor dar mă opresc la Sanda, mă chemase să imi arate ceva, nu aveam ochelarii, erau pe noptieră, revin cu ei pe nas, imi zice uite ce frumos a scris Geani, alt insomniac – imi trece prin cap -, oare ce îl mână şi pe el la ora asta? mă aşez, încep să citesc, încep să inţeleg de ce mă trezisem în viul nopţii, încep să înţeleg de ce tânărul nostru prieten e treaz la ora asta, de ce scrie cu atâta patimă, de ce şi-a pus sufletul în acele rânduri şi în acea fotografie.

Leave a Reply