Câte o bucurie, din când în când…

Trăim într-o lume complet sucită. Parcă face nişte exerciţii de gimnastică şi acum stă în mâini, cu capul în jos, iar un antrenor cinic, plin de resentimente şi ură, îşi ţine elevul înadins aşa. Totul este întors pe dos. Toate aspectele vieţii noastre contemporane sunt puse pe scara valorilor de dincolo de zero. Şi aşa valorile sunt cu semnul negativ în faţă. Şi aşa tot ceea ce odinioară făcea parte din „anormalul” vieţii acum este privit ca normal.

Rareori se întâmplă ca o persoană de bună credinţă să găsească o geantă plină de bani pe te miri unde şi să o ducă la poliţie. Şi atunci, toată presa dă năvală să relateze acest fapt, dându-i eticheta de „fapt neobişnuit”. Rareori auzi de un medic care să spună „nu” tentaţiei băneşti din mâna unui suferind. Rareori mai vezi vreun dascăl să îşi facă munca cu pasiune şi vocaţie, fără să se gândească la gradaţiile de merit, în defavoarea copilului. Rareori mai auzi muzică adevărată, cântată din suflet, cu instrumente adevărate şi nu cu simulatoare care lucrează doar cu două stări, de zero şi unu.

Am fost serile trecute la un concert rock, organizat în scopuri caritabile. Două „anormalităţi” într-un singur eveniment: să ajuţi pe cineva şi să mai cânţi şi muzică live. Ei bine, am mers la sala mare a Consiliului Judeţean Vâlcea, împreună cu bunul meu prieten Bobiţă Cătuşanu, unde nişte „copii” se produceau pe scenă. Era probabil unul din primele lor concerte, dar cântau cu atâta pasiune, încât ar trebui să le fie o lecţie multor adulţi care sunt implicaţi în acest fenomen, al industriei muzicale. Se vedea că aveau emoţii, dar au fost extraordinari. Am plecat de acolo cu sentimentul că mai este o speranţă, pentru muzica bună, pentru muzica adevărată.

Tot despre muzică adevărată, de data asta cântată de muzicieni ajunşi la o maturitate muzicală care le permite să facă o producţie pentru suflet, vreau să vă vorbesc. De fapt despre muzică nu trebuie să vorbeşti. Trebuie să te bucuri de ea, trebuie să îi faci loc către suflet şi să o păstrezi acolo. Şi, cu siguranţă, te vei molipsi şi tu de „anormalitate”. Vorbeam săptămânile trecute cu Bobiţă, despre eventualitatea unui nou concert ANTRACT, în Râmnicu Vâlcea. Pe vremurile astea de criză, să fii nebun de legat să organizezi un eveniment de genul acesta, dar, iată, că se găsesc nebuni, din categoria celor frumoşi care să te contrazică . Nu ştiu cum a făcut, nu ştiu cum s-a dat peste cap, dar a reuşit. A reuşit să canalizeze energii şi resurse şi să vină cu un concept superb pentru un concert electro-acustic. Mi-a spus că va fi ceva deosebit, ceva de suflet şi, ştiindu-l deja destul de bine, sunt sigur că aşa va fi.

Sper că pe 8 martie, veţi găsi un mic răgaz, să vă luaţi jumătatea şi să veniţi la Teatrul „Anton Pann”, pentru o oră de bucurie sufletească, pentru un strop de „anormalitate”, pentru muzică de suflet.


One Response to “Câte o bucurie, din când în când…”

Leave a Reply