Feb 28 2010

Câte o bucurie, din când în când…

Trăim într-o lume complet sucită. Parcă face nişte exerciţii de gimnastică şi acum stă în mâini, cu capul în jos, iar un antrenor cinic, plin de resentimente şi ură, îşi ţine elevul înadins aşa. Totul este întors pe dos. Toate aspectele vieţii noastre contemporane sunt puse pe scara valorilor de dincolo de zero. Şi aşa valorile sunt cu semnul negativ în faţă. Şi aşa tot ceea ce odinioară făcea parte din „anormalul” vieţii acum este privit ca normal.

Rareori se întâmplă ca o persoană de bună credinţă să găsească o geantă plină de bani pe te miri unde şi să o ducă la poliţie. Şi atunci, toată presa dă năvală să relateze acest fapt, dându-i eticheta de „fapt neobişnuit”. Rareori auzi de un medic care să spună „nu” tentaţiei băneşti din mâna unui suferind. Rareori mai vezi vreun dascăl să îşi facă munca cu pasiune şi vocaţie, fără să se gândească la gradaţiile de merit, în defavoarea copilului. Rareori mai auzi muzică adevărată, cântată din suflet, cu instrumente adevărate şi nu cu simulatoare care lucrează doar cu două stări, de zero şi unu.

Am fost serile trecute la un concert rock, organizat în scopuri caritabile. Două „anormalităţi” într-un singur eveniment: să ajuţi pe cineva şi să mai cânţi şi muzică live. Ei bine, am mers la sala mare a Consiliului Judeţean Vâlcea, împreună cu bunul meu prieten Bobiţă Cătuşanu, unde nişte „copii” se produceau pe scenă. Era probabil unul din primele lor concerte, dar cântau cu atâta pasiune, încât ar trebui să le fie o lecţie multor adulţi care sunt implicaţi în acest fenomen, al industriei muzicale. Se vedea că aveau emoţii, dar au fost extraordinari. Am plecat de acolo cu sentimentul că mai este o speranţă, pentru muzica bună, pentru muzica adevărată.

Tot despre muzică adevărată, de data asta cântată de muzicieni ajunşi la o maturitate muzicală care le permite să facă o producţie pentru suflet, vreau să vă vorbesc. De fapt despre muzică nu trebuie să vorbeşti. Trebuie să te bucuri de ea, trebuie să îi faci loc către suflet şi să o păstrezi acolo. Şi, cu siguranţă, te vei molipsi şi tu de „anormalitate”. Vorbeam săptămânile trecute cu Bobiţă, despre eventualitatea unui nou concert ANTRACT, în Râmnicu Vâlcea. Pe vremurile astea de criză, să fii nebun de legat să organizezi un eveniment de genul acesta, dar, iată, că se găsesc nebuni, din categoria celor frumoşi care să te contrazică . Nu ştiu cum a făcut, nu ştiu cum s-a dat peste cap, dar a reuşit. A reuşit să canalizeze energii şi resurse şi să vină cu un concept superb pentru un concert electro-acustic. Mi-a spus că va fi ceva deosebit, ceva de suflet şi, ştiindu-l deja destul de bine, sunt sigur că aşa va fi.

Sper că pe 8 martie, veţi găsi un mic răgaz, să vă luaţi jumătatea şi să veniţi la Teatrul „Anton Pann”, pentru o oră de bucurie sufletească, pentru un strop de „anormalitate”, pentru muzică de suflet.


Feb 26 2010

Expoziţia „Din suflet, pentru suflet”

Expoziţia de fotografie „Din suflet, pentru suflet”, în sprijinul Fundaţiei „Soul to soul”, a fost una specială pentru mine, deoarece am dorit să arăt, împreună cu micii mei prieteni şi cu colegii într-ale fotografiei, că atunci când există dorinţă şi implicare se pot realiza multe lucruri frumoase.  Singura condiţie pentru reuşita acestei acţiuni, ca de altfel a oricărei acţiuni pe care ţi-o propui la un moment dat în viaţă, este implicarea.

Vernisajul a avut loc la etajul I al River Plaza Mall, nişte gazde extarordinare, care ne-au pus la dispoziţie tot ceea ce aveam nevoie. Spaţiul a fost unul generos, iar modalitatea de expunere a fotografiilor a fost una inedită şi de efect. Ca şi la precedenta expoziţie, publicul a fost unul numeros şi interesat de lucrările expuse, dovadă fiind şi cei 980 de RON strânşi în seara vernisajului. Tot în cadrul vernisajului, micii mei prieteni au oferit invitaţilor fişa fiscală 230, pentru direcţionarea unui procent de 2% din impozitul pe salariu, deja reţinut anul trecut, către Fundaţia „Soul to soul”, strângându-se 15 astfel de fişe. M-a uimit implicarea lor în acest eveniment, fiind deseori peste mulţi adulţi şi tratând totul în cea mai serioasă manieră.  Jos pălăria în faţa lor!


Feb 13 2010

„Din suflet, pentru suflet”, o nouă expoziţie

Fotoclubul   „Floarea de colţ” vrea să recupereze timpul de inactivitate expoziţională şi vă propune o nouă expoziţie, de această dată un pic altfel, o expoziţie făcută din suflet pentru suflet, o expoziţie la care vă invităm să participaţi în primul rând cu sufletul. În iureşul cotidianului prezent, trebuie să ne oprim un pic şi să ne îndreptăm ochii şi sufletul înspre cel aflat în suferinţă, înspre cel mai puţin norocos decât noi. Nu trebuie mult, o clipă de compasiune, o vorbă bună, un mic ajutor şi lumea lui se va schimba.

Fotoclubul „Floarea de colţ” împreună cu River Plaza Mall din Râmnicu Vâlcea vă invită  sâmbătă, 20 februarie, anul curent, la etajul I al acestui centru comercial, să participaţi la expoziţia fotografică cu vânzare „Din suflet, pentru suflet”, în sprijinul Fundaţiei „Soul to Soul” – Râmnicu Vâlcea. Toate fondurile obţinute din vânzarea fotografiilor vor fi donate acestei fundaţii, iar persoanele interesate să sprijine această fundaţie pot completa la faţa locului Fişa 203, prin care pot direcţiona un procent de 2 % din impozitul pe salariul de anul trecut şi reţinut deja de stat, către această fundaţie.

Expun la această expoziţie: Anca Băduţ, Mircea Băduţ, Eugeniu Belivac, Bobiţă Cătuşanu, Ioan Ciobotaru, Cătălin Colniceanu, Victor Dumitrescu, Zaharia Dumitru, Trestian Găvănescu, Laurenţiu Holerga, Cristian Lăzărescu, Siţa Lixandru, Cătălin Nimigeanu, Claudiu Niţă şi Gabriel Ungureanu.


Feb 12 2010

Cu sufletul greu, în sfârşit acasă!

Caniculă. Totul se topeşte în jur şi nicio şansă nu ai să scapi de potop. Poate doar seara…  Telefonul începe să zbârnâie. Nu mai poate nici el suna normal. Aud vocea lui Ioan Ciobotaru, unul dintre mentorii mei în ale fotografiei, alături de Cristian Chitaru şi Viorel Anghel, care mă invita să merg repede până la el acasă că avea o urgenţă cu mine. Şi POC închide telefonul. Îmi fac curaj să ies prin cuptorul de afară şi în 10 minute sun la uşa apartamentului de unde se auzea un fel de muzică. Îi spun un fel de muzică, pentrucă nu era o muzică obişnuită, era muzică „pour les connaisseurs”.  Intru în camera cu computerul, unde, surpriză: Cristian Chitaru, bucureşteanul-prahovean, era cufundat într-o carte cu coperţi deschise la culoare. Zicea ceva despre un anume, Tarkovsky. Mai citisem acest nume pe forum, însă nu înţelegeam ce anume prvocase o asemenea dispută între cei doi amici, încât să aibă nevoie să mă cheme pe mine, cel care abia desluşea tainele fotografiei să îi luminez. Dar, curând mi-am dat seama. Motivul adevărat al vizitei mele acolo era o vizionare Tarkovsky, ca să ştiu despre ce vorbesc atunci când deschid gura pe forum. Nu mai povestesc aici ce sentimente am putut să am văzând primele cadre ale Nostalghiei. Compoziţie perfectă, lumină perfectă, totul perfect. Divin de perfect. Au fost două ore incredibile.

Am ajuns acasă cu gândul la Tarkovsky, cu gândul la cartea pe care o citea Cristian Chitaru, „Viaţa ca un film”. Am răscolit internetul repede şi am văzut-o pe undeva pe la Iaşi. Am comandat-o şi în trei zile eram în posesia ei. Am început s-o citesc, s-o gândesc, s-o simt. Simboluri prin imagini, imagini pline de simboluri. Am reuşit să o citesc în câteva săptămâni. De fapt nu am citit-o. Am gândit-o. Am studiat-o. Am descoperit, în această carte, o mulţime de simboluri. Cel care m-a răscolit pe moment a fost simbolul casei şi despre ceea ce înseamnă „acasă”, oricât de ne-vilă ai avea, oricât de ne-tencuită ar fi. „Acasă” tot „acasă” rămâne, oricât de fiu rătăcitor ai fi, oriunde ai rătăci, tot „acasă” te întorci să te redescoperi. Tot pe moment, mi-am adus aminte şi de cadrul de mai jos, pe care l-am luat la Muzeul Satului, din Sibiu. Era o căsuţă mică, dar nu ştiam cum să o pun în valoare. Doi paşi la stânga mi-au asigurat compoziţia cea mai bună. Am optat pentru varianta alb-negru, pentru a scoate în evidenţă atmosfera apăsătoare, a unui suflet apăsat de griji, dar, care este, în sfârşit, acasă. Acolo unde este „ACASĂ”.